Părintele Galaction Zelig (1944-2021), monah evlavios, smerit și rugător

Cu multă durere în suflet, dar și cu multă nădejde în Dumnezeu, Izvorul vieții veșnice, am aflat vestea trecerii din această viață a părintelui ieromonah Galaction Zeling, viețuitor al Mănăstirii Cozia.

Apreciat de slujitori ai Bisericii, de monahi și de credincioșii care l-au cunoscut, Părintele Galaction a descoperit tuturor că noblețea monahului se vădește printr-o permanentă stare de jertfire, prin ascultare și prin smerenie, prin râvnă față de cele duhovnicești, prin pacea lăuntrică și îndelunga răbdare.

S-a născut la data de 21 septembrie 1944, în satul Cetățele din comuna Sisești, județul Maramureș, în familia unor evrei convertiți la Ortodoxie, Grigorie și Marta Zelig, fiind cel de-al cincilea copil, iar la botez a primit numele Gavril. A urmat cursurile școlii primare din satul natal, iar apoi a continuat  școala gimnazială în orașul minier Cavnic.

O perioadă a lucrat la Exploatarea Minieră Baia Sprie, iar între anii 1965-1967 a făcut stagiul militar în Botoșani. La întoarcere, s-a transferat la Exploatarea Minieră Cavnic unde a rămas până în anul 1968, când, la 5 aprilie, a intrat ca frate în obștea Mănăstirii Frăsinei, dorind să împlinească voturile monahale sub oblăduirea starețului Neonil Ștefan. A învățat atunci că vrednicia monahului constă în practicarea virtuților, în ascultare și în răbdare, în tăcere și neosândire spre a dobândi pacea inimii.

A păstrat însă legătura cu unii părinți înduhovniciți din Maramureșul natal, în mod aparte cu părintele Serafim Man care, în anul 1973 a fost ales stareț al Mănăstirii Rohia. În anul următor, 1974, a mers la Mănăstirea Rohia unde, după trei ani de ucenicie, la 16 martie 1977 a fost tuns în monahism de către starețul Serafim, care îndemna la studiu continuu, căci prin aceasta se adună mintea, se încălzește inima și se pregătește de rugăciune.

Râvna și dăruirea starețului, care se bucura de aprecierea unor distinși oameni de cultură, între care filosoful Constantin Noica și Nicolae Steinhardt, cel din urmă rămas în obște, au creat la Rohia un duh de viață duhovnicească și culturală aparte, care a nutrit în sufletul tânărului monah dorința de a studia în cadrul unei școli de teologie. S-a înscris, în anul 1977, la cursurile Seminarului Teologic din Craiova și, astfel, a revenit în Arhiepiscopia Râmnicului, ca viețuitor la Mănăstirea Pătrunsa, începând cu data de 1 august, așezându-se sub ascultarea starețului Pimen Niculescu, la care admira duhul blândeții și al rugăciunii.

În această perioadă l-a cunoscut și pe starețul Ioasaf Ionescu de la Mănăstirea Pahomie căruia i-a devenit sprijin în timpul încercărilor pricinuite de bătrânețe și îndelungi suferințe. Pentru a fi sprijin bătrânului stareț Ioasaf, a primit să fie hirotonit ieromonah în anul 1980, iar la scurt timp după aceea, mutându-se starețul la cele veșnice, i-a urmat acestuia în stăreție și în cele duhovnicești.

A viețuit la Mănăstirea Pahomie timp de 22 de ani, perioadă în care a renovat chiliile, a pictat biserica, a construit arhondaricul și a ridicat o nouă clopotniță în care a așezat un clopot adus din Maramureș, spre a-i ostoi dorul de locurile natale. În acei ani, mănăstirea a devenit un spațiu al rugăciunii și al liniștei, în care Părintele Galaction ardea de dragostea pentru oameni și pentru toată zidirea lui Dumnezeu. Se distingea prin felul său evlavios de a se închina și a de a se ruga, de a împodobi biserica ori de a aprinde candela. Avea convingerea că evlavia îl păzește pe monah de greșeli și de căderi în păcat, potrivit cuvântului Sfintei Scripturi: „Calea celor evlavioși o păzește Domnul” (Pilde II, 8).

Din anul 2004 a slujit la Mănăstirea Lacul Frumos din localitatea Vlădești, unde a continuat lucrările începute de fratele Traian Arvinte cu susținerea Părintelui Paisie Vasilioglu de la Mănăstirea Frăsinei. A finalizat lucrările la primul corp de chilii și l-a construit pe cel de-al doilea, cu trapeza mare, a construit altarul de vară și a restaurat pictura interioară și cea exterioară a lăcașului de cult.

În această perioadă a devenit un duhovnic căutat de mulți credincioși, așezând cu multă destoinicie în inimile tuturor iubirea și râvna pentru cele duhovnicești, oferind cuvânt de învățătură și ajutor, împlinind îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „ia aminte la tine însuți și la învățătură; stăruie în acestea, căci, făcând aceasta, și pe tine te vei mântui și pe cei care te ascultă” (I Timotei IV,16).

După mai multe pelerinaje la Sfântul Munte Athos, a poposit acolo un an și jumătate, spre a spori în virtute, întocmai cum în tinerețe poposise în Lavra Frăsineiului, spre a se dărui întru totul lui Dumnezeu, însă nu a uitat nicio clipă că menirea sa aici, pe pământ, este dobândirea Împărăției lui Dumnezeu.

 S-a așezat apoi în obștea Mănăstirii Cozia, cu mărinimie și jertfire de sine, străduindu-se să țină mintea la Dumnezeu și să-i așeze pe ceilalți în dragostea inimii sale. Râvnitor și evlavios, Părintele Galaction a fost un monah smerit și rugător, iubitor de osteneli și nevoințe, pe care le-a păstrat tainic în inima sa, împlinind cuvântul lui Dumnezeu: „Fii credincios până la moarte și-ți voi da cununa vieții” (Apocalipsa II, 10).

În aceste momente, când sufletul Părintelui Ieromonah Galaction Zelig merge în lumina cea neapusă a Împărăției Cerurilor, ne rugăm Mântuitorului Hristos să odihnească sufletul său în ceata cuvioșilor, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

† Varsanufie

Arhiepiscopul Râmnicului