Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Înomenirea Fiului lui Dumnezeu este temelia îndumnezeirii omului”
„În această perioadă de pregătire pentru Nașterea Mântuitorului Hristos virtutea se câştigă mai uşor, faptele bune se împlinesc fără multă greutate, iar păcatul poate fi lesne evitat”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la finalul Sfintei Liturghii de la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae din Râmnicu-Vâlcea.
Vorbind despre măreția Praznicului pe care îl așteptăm, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a subliniat: „Înomenirea Fiului lui Dumnezeu este temelia îndumnezeirii omului. Îndumnezeirea a devenit cu putinţă din clipa în care Cuvântul S-a făcut trup, a luat asupra Sa omenitatea noastră şi ne-a dăruit dumnezeirea Sa. Nu doar că Dumnezeu Se coboară la creatură, descoperindu-Se acestora, ci şi creatura se ridică către Acesta, prin lucrarea harului. Îndumnezeirea nu se poate realiza autonom, prin forţe proprii, ci întotdeauna prin împărtăşirea harică a creaturii din Dumnezeu.
Această preschimbare are însă alt ţel, nu unul abstract de a transforma pe om din ceva în altceva, ci de a-l înfia, căci putem numi pe drept cuvânt aceste manifestări lucrătoare ale lui Dumnezeu drept porniri divine spre înfierea noastră.
Revine omului sarcina de a-şi curăţi simţurile şi odată cu ele şi raţiunea. Sfântul Maxim Mărturisitorul stabileşte o relaţie directă între împărtăşirea harului şi vrednicia credincioşilor: „Dumnezeu dăruieşte cu adevărat toate, tuturor celor vrednici de har, pe măsura calităţii şi măsurii virtuţii fiecăruia. El Se împarte pe Sine neîmpărţit în măsuri diferite, dar nu Se taie nicidecum cu cei ce se împărtăşesc de El pentru caracterul netăiat după fire al unității Sale”. Vrednicia credinciosului înseamnă deschiderea lui voluntară către primirea harului, concomitent cu despătimirea şi consolidarea în săvârşirea binelui”, a încheiat Chiriarhul Râmnicului.