învățământ
-
Activități educativ-sociale ale elevilor Colegiului „Alexandru Lahovari” la Paraclisul Arhiepiscopal „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”
Activitățile desfășurate în cadrul parteneriatelor educaționale ale Paraclisului Arhiepiscopal „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Râmnicu-Vâlcea și instituțiile de învățământ din municipiu prilejuiesc organizarea unor proiecte catehetice care își propun implicarea a cât mai mulți tineri.
26 Noiembrie 2018 -
Activități catehetice la Parohia Greblești
Vineri, 23 noiembrie, la Parohia Greblești din Protopopiatul Călimănești, după săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, preoții Nicolae Daniil Negoescu și Iulian Mihai Bărbuși s-au întâlnit cu elevii școlii din localitate cărora le-au vorbit despre însemnătatea faptelor bune.
23 Noiembrie 2018 -
Activități educative la Parohia Pietrari
Parohia Pietrari s-a implicat alături de instituțiile de învățământ și autoritățile locale în organizarea unor evenimente educative și sportive, desfășurate în cadrul „Cupei Pietrarilor", la care au participat peste 300 de concurenți.
În cadrul manifestăilor, părintele Viorel Diaconu a precizat că în sufletele copiilor trebuie așezate și valori creștine. Religie are legătură arta, morala, ştiinţa, filozofia, sportul şi cristalizează în jurul principiilor şi altarelor sale toate operele şi manifestările sufletului omenesc”.
5 Noiembrie 2018 -
Activități catehetice în Protoieria Drăgășani
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului și sub îndrumarea Biroului de Învățământ și Activități cu tinerii, în Protoieria Drăgășani se desfășoară mai multe întâlniri și proiecte catehetice și duhovnicești, adresate copiilor și tinerilor.
1 Noiembrie 2018 -
La biserica din satul Barza au răsunat glasurile copiilor
În ziua sărbătoririi Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, copiii de la Grădiniţa şi Şcoala Primară din satul Barza, comuna Budeşti, însoţiţi de profesorul de Religie, Bogdan Andronie, şi doamnele învăţătoare, au participat la Sfânta Liturghie la Biserica Naşterea Maicii Domnului din Parohia Barza, Protopopiatul Călimănești.
27 Octombrie 2018 -
A treia ediție a Festivalului „Natura - darul lui Dumnezeu pentru oameni” la Parohia Dozești
Parohia Dozești a organizat, în parteneriat cu Liceul de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu-Valcea, cea de-a treia ediție a Festivalului „Natura - darul lui Dumnezeu pentru oameni”, eveniment desfășurat sâmbătă, 13 octombrie.
18 Octombrie 2018 -
Activități catehetice în Parohia Boișoara
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, sub îndrumarea Sectorului Învățământ și Activități cu tineretul, în cadrul parteneriatului dintre școală și parohie, luni, 8 octombrie, elevii Școlii Gimnaziale Boișoara au participat la activitățile catehetice desfășurate în Biserica „Sfânta Treime” din localitate.
9 Octombrie 2018 -
Activități medicale ale elevilor Școlii Postliceale Sanitare Sfântul Efrem cel Nou
Activitățile desfășurate în Scuarul Mircea cel Bătrân din Râmnicu-Vâlcea cu prilejul Zilei mondiale a Educației, vineri, 5 octombrie, au prilejuit elevilor Școlii Postliceale Sanitare Sfântul Efrem cel Nou din cadrul Seminarului Teologic Sfântul Nicolae inițierea unui nou proiect medical.
5 Octombrie 2018 -
Activități duhovnicești la Parohia Călimănești I de Ziua mondială a educaţiei
În ziua de 5 octombrie a fiecărui an, începând cu 1994, este sărbătorită Ziua mondială a educaţiei. Cu acest prilej, elevi ai Școlii Gimnaziale Șerban Cantacuzino din orașul Călimănești au participat la activitățile duhovnicești desfășurate la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel în cadrul parteneriatului dintre instituția de învățământ și parohie.
5 Octombrie 2018 -
Activități cu tinerii în Protoieria Drăgășani
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și sub îndrumarea Sectorului Învățământ și Activități cu tineretul, mai multe parohii din Protoieria Drăgășani desfășoară activități catehetice cu tinerii, la început de an școlar.
3 Octombrie 2018 -
Daruri pentru copii la începutul noului an şcolar
La începutul noului an şcolar, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Parohia Calimanesti II, în baza parteneriatului dintre parohie și Școala Gimnazială Șerban Vodă Cantacuzino din orașul Călimănești, a sprijinit 40 de elevi din comunitate.
20 Septembrie 2018