Eşti aici

Simpozionul Național „Lumina smereniei și a rugăciunii în viața Sfintei Cuvioase Matrona de la Hurezi”

28 Aprilie / Cultural

Arhiepiscopia Râmnicului, prin Centrul de Studii Brâncovenești, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, a organizat Simpozionul Național „Lumina smereniei și a rugăciunii în viața Sfintei Cuvioase Matrona de la Hurezi”, eveniment care a avut loc la Mănăstirea Hurezi, marți, 28 aprilie 2026.

Tema simpozionului a propus o reflecție aprofundată asupra dimensiunilor spirituale și ascetice ale vieții Sfintei Cuvioase Matrona de la Hurezi, analizate din perspectivă patristică, dar și în contextul tradiției isihaste specifice spațiului românesc.

Reuniunea științifică a prilejuit întâlnirea preoților și cercetătorilor vâlceni cu profesori universitari din cadrul facultăților de teologie și istorici, facilitând un dialog menit să așeze în lumină sfințenia vieții Cuvioasei Matrona. Comunicările au abordat teme variate, de la contextualizarea istorică a vieții sfintei, la interpretări teologice ale virtuților cultivate de aceasta, precum și modelul unei vieții monahale înveșmântată în virtuți.

Au susținut comunicări:
- Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, „Sfânta Cuvioasă Matrona de la Hurezi, mărturie a împărtășirii din Harul dumnezeiesc”.
- Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan I. Ică jr, Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, „Tradiții monahale la Mănăstirea Hurezi – o perspectivă istorico-duhovnicească”.
- Pr. Prof. Univ. Dr. Jan Nicolae, Facultatea de Teologie din Alba Iulia, „Fascinația monahismului împotriva secularismului. Chipul iconic al Cuvioasei Matrona de la Hurezi desprins din pepiniera Transilvaniei în via duhovnicească a Brâncoveanului”.
- Arhid. Prof. Univ. Dr. Gelu Călina, pr. Dr. Mircea Lucian Nincu, „O viață în rugăciune neîncetată - Sfânta Cuvioasă Matrona de la Hurezi”.
- Pr. Conf. Univ. Dr. Ioniță Apostolache, „Episcopul isihast Gherasim Saffirin – restituire apologetică”.
- Dr. Florin Epure, „Mănăstirea Hurezi în perioada interbelică”.
- Ierom. Dr. Hariton Popescu, „Itinerariul monahal și parcursul filocalic al Sf. Cuvioase Matrona Ciupelea (1852 – 1939) sub păstorirea a paisprezece episcopi râmniceni”.
- Stavrofora Ambrozia Șerban, stareța Mănăstirii Hurezi, „Sfințenia trăită: Sfânta Cuvioasă Matrona de la Hurezi și mărturiile monahiilor din ctitoria brâncovenească”.

Prin caracterul său academic și duhovnicesc, simpozionul s-a constituit un prilej al aprofundării cunoașterii tradiției ortodoxe și al reafirmăriii valorilor spirituale.

Alte articole despre: