Învierea Domnului la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea
La Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea, pe un podium amenajat în aer liber, slujba de Înviere a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
Slujba de Înviere este unul dintre cele mai aşteptate momente pentru toţi creștinii, Învierea lui Hristos fiind temelia credinţei noastre. Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creștinilor ortodocși, pe care o numim în cântările Bisericii sărbătoare a sărbătorilor.
De Înviere, credincioşii vin cu toţii la Sfânta Biserică pentru a lua Lumină din Lumina lui Hristos. Anul acesta, credincioşii vâlceni au avut marea bucurie de a primi lumină din Lumina Sfântă care se aprinde în fiecare an, de Paşte, la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos de la Ierusalim.
La această sfântă slujbă, săvârşită în faţa Catedralei Arhiepiscopale, au participat numeroşi credincioşi din municipiul Râmnicu-Vâlcea, dar şi din împrejurimi, precum şi reprezentanţi ai oficialităților de stat locale şi centrale.
Lumina Sfântă a fost oferită în deschiderea slujbei de Înviere, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, clerului şi credincioşilor prezenţi la sărbătoare. Sfânta Lumină a fost trimisă şi la parohiile și mănăstirile din Arhiepiscopia Râmnicului.
Răspunsurile la strană au fost date de către Corala Sfântul Antim Ivireanul a Catedralei Arhiepiscopale, condusă de Prof. Marian Cristi Stroe.
Sărbătoarea Învierii Mântuitorului a continuat cu oficierea, în Catedrala Arhiepiscopală, a Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur.