Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a fost prăznuit în ctitoria sa, Mănăstirea Frăsinei, de către Chiriarhul Râmnicului

La sărbătoarea mănăstirii au participat și pelerini pentru care spațiul acesta reprezintă locul de comuniune a omului cu Dumnezeu. Retrasă între munţi şi străjuită de o parte şi de alta de păduri seculare, sihăstria monahală păstrează rânduiala ctitorului ei, Sfântul Ierarh Calinic, de a nu se mânca niciodată carne în mănăstire, de a nu intra niciodată femei şi de a se face slujbă la miezul nopţii până dimineaţa.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie, în cuvântul de binecuvântare împărtășit obștii monahale și pelerinilor prezenți, a arătat că „în această săptămână, numită Săptămâna Luminată, în care ne amintim și pomenim în fiecare dintre zile Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, Praznicul praznicelor și Sărbătoarea sărbătorilor, care, de altfel este și amintit în fiecare dintre duminici, fiindcă duminica, ziua a VIII-a sau ziua I a săptămânii, este ziua în care a înviat Domnul și ziua de odihnă pentru cei care poartă numele Său, adică se numesc creștini.

Până la Învierea Domnului, ziua de odihnă era socotită ziua a VII-a de la creație, adică sâmbăta.

Odată cu Învierea Domnului în ziua duminicii, cu arătările Mântuitorului în zi de duminică, cu liturghiile pe care le săvârșeau apostolii în această zi, pomenind Învierea Domnului, ziua de odihnă a devenit pentru toți cei care s-au făcut urmași, următori ai Lui.

Această zi, I a săptămânii, în care Dumnezeu a început creația sau a VIII-a în care Dumnezeu a restabilit creația Lui, este Duminica.

Mântuitorul Iisus Hristos a primit cu multă smerenie, cum zice Apostolul Pavel filipenilor, „ca să ia trup asemenea nouă, să se deșerte din slava Sa cea dumnezeiască și să pătimească pentru noi”.

A suferit, așa cum suferă fiecare dintre oameni, foame și sete, frig și zăduf, a plâns pentru prietenul Său Lazăr, însă, desăvârșit pentru neamul omenesc, a primit, a pătimit a fi batjocorit, osândit și bătut și scuipat și biciuit și în cele din urmă răstignit, pentru ca a III-a zi, după ce și-a dat sufletul pe cruce, să învie și Învierea Lui, cum spune și Sfântul Apostol Pavel: „să se facă zălog al învierii noastre”; pentru că spune Sfântul Apostol Pavel: „dacă Hristos n-ar fi înviat, zadarnică este credința noastă și propovăduirea pe care o face”.

Mântuitorul Hristos timp de patruzeci de zile a stat alături de oameni după Învierea Sa și S-a arătat ucenicilor în foișorul Cinei celei de Taină, luându-i mai întâi atunci când nu era Toma, apoi când era și Toma și l-a îndemnat după cuvintele sale, pentru că acela spusese: „De nu voi pune mâna mea în coasta Sa și degetele mele în semnul cuielor, în palmele Sale, nu voi crede”, iar Mântuitorul după cel încredințează pe Toma, le spune ucenicilor: „Fericiți cei ce au crezut fără să vadă”.

Mântuitorul S-a arătat mironosițelor, Mariei Magdalena, atunci când era în grădina unde se afla mormântul unde fusese Mântuitorul îngropat și pe care îl dăduse Iosif din Arimateea.

Aceasta a mers și le-a spus ucenicilor așa cum i-a poruncit Hristos și când au auzit ucenicii, Ioan – ucenicul cel mai iubit – și Petru – cel mai fervent dintre ei –, au mers, au alergat la mormânt, Ioan fiind mai tânăr a ajuns înainte însă i-a fost teamă să intre în mormânt și atunci a intrat Petru, care a găsit giulgiurile desfăcute și îngerul Domnului le-a zis: „Căutați pe Iisus, nu este aici, a înviat”.

Mântuitorul s-a arătat și la doi ucenici dintre cei șaptezeci, Luca și Cleopa; Luca, cel care avea să scrie Evanghelia și avea să scrie cartea Faptele Apostolilor, atunci când aceștia călătoreau spre Emaus și vorbeau între ei despre lucrurile care se întâmplaseră cu Domnul Iisus Hristos. S-a arătat ucenicilor la Marea Galilei și spun Dumnezeieștile Scripturi că s-a arătat până la Înălțarea ca la cinci sute de oameni.

În această zi din Săptămâna Luminată în Biserica Ortodoxă Română se face pomenirea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului”.

Prezentând lucrarea duhovnicească a Sfântului Ierarh Calinic, Înaltpreasfinția Sa a subliniat:

„Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica este cel mai mare sfânt pe care l-a dat neamul românesc. El s-a născut, undeva, lângă biserica Sfântul Visarion din București și la vârsta de douăzeci de ani a intrat ca frate la Mănăstirea Cernica.

Datorită calităților sale extraordinare și rugăciunilor, puterea rugăciunii pe care o avea, întreaga obște l-a ales ca să fie Starețul Cernicăi. Pe când era Stareț Sfântul Calinic a avut o vedenie, l-a văzut pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și pe starețul Gheorghe, starețul care este și în calendarul Bisericii Ortodoxe Române și este serbat în ziua de trei decembrie, care i-au poruncit să construiască o biserică nouă și căruia să-i pună hramul Sfântul Gheorghe.

A împlinit Sfântul Calinic porunca lor, însă în vremea aceea murind mitropolitul Țării Românești, i s-a propus ca să fie mitropolit, iar el a refuzat. Nu a refuzat însă să vină și să cârmuiască Biserica lui Hristos aici, în Episcopia Râmnicului care era numită Noul Severin și care suferise foarte mult din pricina unui incendiu, ce distrusese atât catedrala cât și reședința și aproape jumătate din oraș.

După ce a venit, deși locuia la Craiova, a început să reconstruiască Episcopia, a construit Seminarul căruia i-a pus numele Sântul Nicolae, a reconstruit biserica episcopiei, însă inima sa a fost în acest loc de sihăstrie, pe care l-a vizitat și unde avea să viețuiască și fratele său, Acachie, pe care a înnoit-o cu această biserică și incintă pe care o vedem și în ziua de astăzi.

Lucrarea administrativă, pastoral misionară și de asemenea culturală a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica în eparhia istorică a Râmnicului  s-a desfășurat pe multiple planuri, având ca și coordonată fundamentală întărirea vieții duhovnicești din Episcopia Râmnicului. Toată activitatea Sfântului Ierarh de la Râmnic se constituie într-un program bine alcătuit și împlinit cu multă acrivie spre atingerea scopului său sfânt: reînnoirea duhovnicească și reînvierea culturală și administrativă a eparhiei pe care, prin rânduiala lui Dumnezeu, o păstorea. 

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, este un mare făcător de minuni, el a făcut minuni încă din timpul vieții, a fost foarte apropiat de unul dintre ucenicii săi, care i-a devenit duhovnic și anume Sfântul Irodion de la Lainici. În anul 1955, Patriarhul Justinian, care era vâlcean după locul nașterii sale, a propus Sfântului Sinod canonizarea acestuia, Aceasta a fost prima canonizare din istoria Bisericii Ortodoxe Române”.

„Îl rugăm pe Sfântul Ierarh Calinic ca să mijlocească pe lângă Domnul nostru Iisus Hristos, cel înviat a treia zi din morți, atât pentru mănăstirea de aici, cât și pentru Eparhia aceasta, pentru cei care locuiesc în aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu, ca Dumnezeu să coboare peste ei harul Său, să-i păzească de toată întâmplarea cea rea, să împlinească toate rugăciunile care le înalță la Tronul lui Dumnezeu și de Treime slăvit și să ne aibă pe fiecare dintre noi în pază”.