învățământ
-
Parohia Bodești II au adus prinos de rugăciune și meditație Maicii Domnului, cu prilejul prăznuirii hramului bisericii filiale
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, o parte din tinerii Parohiei Bodesti II, însoțiți de domnul învățător Nicolae Oprița, au participat la slujba Vecerniei cu Litie oficiată la biserica filială, din catunul Drăgănești, cu ocazia sărbătoririi hramului. După slujbă, părintele paroh Vasile-Aurelian Munteanu a susținut cateheza cu titlul „Maica Domnului, model al tinerilor în Biserică.”
25 Noiembrie 2017 -
Activități catehetice și procesiuni în Protopopiatul Drăgășani
La Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Parohia Amărăști din Protopopiatul Drăgășani s-a desfășurat un amplu program liturgic și catehetic, organizat cu prilejul sărbătoririi hramului bisericii parohiale.
În ajunul sărbătorii, elevii Școlii Gimnaziale Amărăști, însoțiți de doamna directoare Catrina Diana Asineta și de către cadre didactice, au participat la activitatea catehetică organizată de către Părinte Mălinaș Iulius, intitulată „Maica Domnului, ocrotitoarea copiilor”.
21 Noiembrie 2017 -
Activități extracuriculare organizate de profesorii de religie din Horezu
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, sub coordonarea Sectorului Învățământ și Activități cu tineretul, profesorii de religie din cadrul Cercului pedagogic Horezu au organizat mai multe activități extracuriculare.
18 Noiembrie 2017 -
Proiecte educativ-culturale desfășurate în cadrul orelor de religie la Râmnicu-Vâlcea
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, sub coordonarea Biroului de catehizare și Activități cu tineretul, profesorii de religie de la școlile din Municipiul Râmnicu-Vâlcea au desfășurat o serie de proiecte educativ-culturale în cadrul unor parteneriate desfășurate între instituțiile de învățământ și parohii, precum și cu instituții de cultură și ONG-uri.
17 Noiembrie 2017 -
Activități catehetice în Protopopiatul Călimănești
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin coordonarea Biroului de catehiazare și Activități cu tineretul, au continuat programele educaționale ce se desfășoară la nivelul Protopopiatului Călimănești în cadrul parteneriatelor dintre parohii și școlile din comunitate.
15 Noiembrie 2017 -
Activități catehetice în Protopopiatul Drăgășani
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, sub coordonarea Sectorului Învățământ și Activități cu tineretul, în cadrul parteneriatelor educaționale desfășurate între parohiile din Protoieria Drăgășani și unitățile de învățământ din cadrul comunităților au fost inițiate o serie de proiecte culturale și duhovnicești.
13 Noiembrie 2017 -
Activități educative la Centrul Eparhial
La invitația și cu binecuvântarea Înalpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul în parteneriat cu APOR si cu ISJ Vâlcea continuă seria activităților educative la Centrul Eparhial.
31 Octombrie 2017 -
Cateheză la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la Parohia Foleștii de Sus
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie Arhiepiscopul Râmnicului, în ajunul prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, copiii Parohiei Foleștii de Sus, au participat la Slujba Vecerniei cu Litie în care părintele paroh Vasile-Emanoil Găman a susținut o cateheză despre viața și misiunea Sf M. Mc.Dimitrie, „Spune nu slavei deșarte și pune-ți viața pentru Dumnezeu”.
26 Octombrie 2017 -
Activități catehetice la Parohia Dăești
La sărbătoarea Sfântului M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, joi, 26 octombrie 2017, elevii claselor a IV-a și a V-a, însoțiți de profesorul de religie, Silviu Tița, în cadrul Parteneriatului încheiat între Parohia Dăești I și Școala Gimnazială Dăești, au participat la activitățile catehetice organizate de către Preotul Daniel-Vasile Mitu în Biserica „Sf. Nicolae” din Parohia Dăești I. După cateheza „Să-i iubim pe sfinți”, părintele le-a oferit copiilor cărți de rugăciune și iconițe.
26 Octombrie 2017