Simpozionul Internațional de Misiologie „Arhid. Prof. Univ. Dr. Petre I.David”
Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopia Râmnicului a organizat în zilele de 25-26 aprilie 2018 Simpozionul Internațional de Misiologie „Arhid. Prof. Univ. Dr. Petre I.David”.
Prima ediție a acestui simpozion, moderată de către Pr. Conf. Univ. Dr. Habil David Pestroiu, a propus dezbaterii tema „Sfânta Cruce și unitatea de credință”, temă prezentată de către profesori de misiologie și cercetători din țară și străinătate.
Simpozionul a debutat miercuri, 25 aprilie, la Parohia Fometești, din Protopopiatul Horezu, unde Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a săvârșit slujba de pomenire pentru părintela Arhid. Prof. Univ. Dr. Petre I.David.
Joi, 26 aprilie, la Sala Iosif Episcopul a Casei Sfântul Ierarh Calinic au avut loc sesiunile științifice. În cadrul primei sesiuni, Părintele Arhiepiscop a împărtășit participanților comunicarea Sfânta Cruce – stâlp al unității Bisericii dreptmăritoare, subliniind că „Prin cele două axe ale sale, orizontală și verticală, Sfânta Cruce ne arată în mod vizibil că jertfa Mântuitorului Iisus Hristos le cuprinde și le unește pe toate în ea, atât pe cele cerești cu cele pământești, pe Dumnezeu cu oamenii, cât și pe om cu semenii săi, adunându-i în singura realitate din lumea aceasta care transcede lumea: „Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Galateni, III, 26-28). ... În Biserică se realizează unitatea credincioșilor întru Hristos Domnul, unitate care este icoană a unității depline dintre Persoanele Sfintei Treimi: „Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei” (Ioan XVII, 10)”.
Prezența conferențiarilor și a participanților a fost apreciată de către domnul Florian Marin, Prefectul Județului Vâlcea, de către reprezentanții Consiliului Județean Vâlcea și ai altor instituții administrative și de cultură.
Simpozionul a fost moderat de către Pr. Conf. Univ. Dr. David Pestroiu, de la Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul din București, care a susținut și comunicarea Crucea – axis mundi. Evaluare misiologică a semnificației Sfintei Cruci, din perspectivă confesională comparative.
Din rândul participanților și a temelor suținute pot fi amintite:
- Pr. Conf. Univ. Dr. Radu Petre Mureșan, Universitatea din București, Misiunea creștină în România Nouă. Omagiu Profesorului Vasile Ispir (1886-1947).
- Pr. Prof. Dr. Aurel Pavel, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Fundamente teologice ale unității creștine.
- Pr. Prof. Dr. Habil. Nicu Dumitrașcu, Universitatea din Oradea, Crucea poporului român și/sau negarea/minimalizarea continuității și consecvenței sale religioase.
- Arhid. Conf. Univ. Dr. Gelu Călina, Universitatea din Craiova, Misiologie și eclesiologie în teologia ortodoxă actuală.
- Pr. Lector Univ. Dr. Octavian Solomon, Academia Teologică din Chișinău, Republica Moldova, Crucea – misiune și scut în fața prozelitismului, pe muchie de țară.
- Prof. Dr. Nicolae Zagnat, Academia Teologică din Chișinău, Republica Moldova, Cruce și mărturie de credință – misiunea Bisericii Ortodoxe Ruse în perioada sovietică.
- Prof. Dr. Emanuela Pestroiu, București, Semnificațiile motivului crucii în poezia lui Lucian Blaga.
- Dr. Adrian Nicolae Petcu, Cercetător CNSAS, Misiunea Bisericii în timpul regimului communist.
Simpozionul a reafirmat vocația misionară a Bisericii și jertfelnicia slujitorilor care, mărturisindu-și credința prin cuvânt și faptă, au apărat în permanență ortodoxia, însă, totodată, a creionat modele de atitudine creștină în raportul dintre toleranță și misiune în cadrul societății contemporane.