Ostașul lui Hristos din cetatea Tesalonicului

Cât de iubit de greci este Sfântul Mare Mucenic Dimitrie se poate observa și din literatura patristică în care găsim o serie de omilii encomiastice la prăznuirea acestui sfânt al Bisericii Ortodoxe. Astfel, Fotie, Sfântul Nicolae Cabasila, Simeon Metafrastul, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Simeon al Tesalonicului, Constantin Harmenopoulos, Nichifor Gregoras și alți scriitori bisericești s‑au aplecat îndelung asupra vieții și lucrării minunate ale acestui sfânt. Nici un alt sfânt al Bisericii Răsăritene nu mai are atâtea predici encomiastice, care‑l zugrăvesc ca pe o icoană vie pentru credincioși. Asupra chipului istoric al Sfântului Dimitrie, părerile cercetătorilor încă sunt împărțite, având în vedere că nu se păstrează un „act martiric” din vremea lui care să‑i descrie pătimirile, chiar mai mult, primele liste cu martiri care au ajuns până la noi nu îl dau pe Sfântul Dimitrie în lista de mărturisitori.

Locul de origine al Sfântului Dimitrie

„Martirologiul Siriac” (cca. 362) și „Martirologiul Ierusalimitean” (cca. 431‑451) nu pomenesc nimic de pătimirea sfântului ocrotitor al Tesalonicului, chiar dacă acestea dau o listă cu martiri din regiunea Balcanilor. Bollandistul Hippolyte Delehaye avansează ideea că locul martiriului Sfântului Dimitrie nu a fost cetatea Tesalonicului, ci Sirmium, argumentând absența lui din listele celor două martirologii amintite. Acesta susține că Sfântul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium, după care moaștele sale au fost mutate în Tesalonic. Mai mult decât atât, H. Delehaye aduce în sprijinul ipotezei sale faptul că „Martirologiul Ieronimian” amintește de un Sfânt Dimitrie, diacon, martirizat la 9 aprilie la Sirmium. Câteva variante ale textului „Vieții Sfântului Mare Mucenic Dimitrie” îl menționează pe Sfântul Mucenic Lup, slujitorul Sfântului Dimitrie, care, după moartea stăpânului lui, săvârșea vindecări minunate cu inelul și mantia (sau orarul) acestuia, înainte de a fi martirizat el însuși. În iconografie, uneori Sfinții Mucenici Nestor și Lup apar împreună. Astfel unii cercetători susțin că Sfântul Dimitrie a fost diaconul Episcopului Irineu de Sirmium, martirizat la 6 aprilie 304, din ordinul guvernatorului Probus al Iliricului. După uciderea lui Dimitrie, petrecută la 9 aprilie 304, slujitorul său Lup a reușit să ia orarul și inelul său, muiate în sângele mucenicului, vindecând cu ele mai multe persoane. Din acest motiv, împăratul Maximian a poruncit să i se taie capul și acestuia. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Mucenic Lup la 23 august.

Același cercetător susține că orarul și inelul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, iar mai târziu și moaştele sale, au fost mutate de la Sirmium, în anul 379, odată cu venirea împăratului Teodosie, general pe atunci. Ele au fost așezate în biserica din Tesalonic, devenită capitală a Imperiului în timpul împăratului Teodosie cel Mare. După plecarea acestuia la Constantinopol, sfintele moaște au fost uitate, până când guvernatorul Leontie s‑a vindecat aici în mod minunat, în anul 413. Drept mulțumire, a restaurat biserica.

„Pătimirile” şi „Minunile Sfântului Dimitrie”

Din analiza unui alt text important pentru stabilirea cronologiei vieții Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, cel al „Pătimirilor”, ni se relevă apropierea evidentă a Sfântului Dimitrie atât de Sirmium, cât și de Tesalonic, dar și zidirea în ambele cetăți ale unei biserici închinate Sfântului Dimitrie de prefectul Ilyricului, Leontie. Autorul „Pătimirilor” spune că Leontie, „hotărând să plece spre Ilyricum” din Tesalonic, ia cu el „câteva părticele din moaștele mucenicului, spre a le așeza într‑o biserică închinată Sfântului Mucenic Dimitrie, pe care urma să o înalțe acolo”.

Totuși, cei mai mulți specialiști îl prezintă pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie ca fiind martirizat în cetatea Tesalonicului, în timpul împăratului roman Maximian. Dar chiar și acest fapt este încă controversat: au existat doi împărați romani cu acest nume la sfârșitul secolului al III‑lea și începutul celui de‑a IV‑lea. Marcus Aurelius Valerius Maximianus Herculius (cca. 250‑310), cunoscut îndeosebi ca Maximian, co‑imperator cu Gaius Aurelius Valerius Diocletianus (284‑305). Celălalt Maximian, Gaius Galerius Valerius Maximianus (cca. 250‑311), a fost cezar în timpul lui Constantius Chlorus (cca. 250‑306), în timpul celor doi co‑imperatori amintiți. Se pare că cel de‑al doilea Maximian, cunoscut mai mult cu numele de Galerius, a fost persecutorul Sfântului Dimitrie. Însă oricare dintrei cei doi Maximian ar fi persecutorul Sfântului Dimitrie este clar că el a fost martirizat spre sfârșitul secolului al III‑lea al erei creștine. Cultul său se bazează pe istorisiri care datează de mai târziu, începând cu sfârșitul secolului al VI‑lea, toate avându‑și obârșia în Tesalonic: martirii, vieți, minuni, panegirice, care toate narează despre acest sfânt. Dintre acestea, cel care a influențat cel mai mult textul de astăzi al vieții Sfântului Dimitrie pare a fi textul „Minunilor Sfântului Dimitrie”, care a fost alcătuit în secolul al VII‑lea de către Ioan, Arhiepiscopul Tesalonicului.

„Minunea cea mare a pământului grec, înfrumusețată podoabă a Bisericii”

După toate aceste scrieri, Sfântul Dimitrie a fost un soldat din armata romană, care, creștin fiind, a început să‑L mărturisească pe Hristos cu mult curaj. Sfântul Grigorie Palama arăta într‑o omilie a sa faptul neîndoielnic că Sfântul Mare Mucenic Dimitrie era din cetatea Tesalonicului: „Și mai presus decât toată mulțimea acestora (mucenicilor) este cel pe care astăzi mai cu osârdie îl cântăm și cinstim, cel care este de același neam cu noi și născut din același pământ cu noi, patronul orașului nostru, minunea cea mare a pământului grec, înfrumusețată podoabă a Bisericii, cel bogat în toate virtuțile și de minuni făcătorul și de mir Izvorâtorul, Sfântul Dimitrie”.

O serie de aghiografi amintesc că Sfântul Dimitrie a fost fiul dregătorului cetății Tesalonic, botezat în taină de părinții săi, de frica cruntelor prigoane împotriva creștinilor. Aghiograful mărturisește în Sinaxarul zilei de 26 octombrie și în Proloage că Sfântul Dimitrie a învățat de la părinții săi, în cămara cea ascunsă a palatului lor, toate tainele sfintei credinţe, luminându‑i cunoştinţa despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum şi milostenia cea către săraci. Şi, aşa, Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinţilor săi, dar mai ales a început a lucra într‑însul harul lui Dumnezeu. Şi tânărul creştea cu anii şi cu înţelepciunea, urcând, ca pe o scară, din putere în putere. Şi, ajungând la vârsta cea desăvârşită, părinţii lui s‑au dus din vremelnica viață, lăsând pe tânărul Dimitrie moştenitor nu numai al multor averi, ci şi al bunului lor nume.

Sfântul Grigorie Palama despre „Pătimirile” Sfântului Dimitrie

Sfântul Grigorie Palama descrie astfel creșterea duhovnicească a tânărului Dimitrie: „Unora (dintre sfinți) urmându‑le, pe alții egalându‑i, iar altora încă stându‑le înainte, pe unii i‑a întrecut, și nu cu puțin, singur sau cu foarte puțini desăvârșindu‑se întru toate și singur reunind în sine însuși virtuțile tuturor, astfel încât Cuvântul care era la început cu Dumnezeu să‑l inspire și singur să aducă roadă prin bunele grăiri spre folosul tuturor și totodată să‑i îndrepteze pe toți”.

Deci, împăratul Maximian, auzind de moartea dregătorului Tesalonicului, a chemat la dânsul pe fiul acestuia şi, cunoscându‑i înţelepciunea, l‑a făcut dregător în locul tatălui său. Şi a fost primit sfântul cu mare cinste de cetăţeni, iar el cârmuia cu multă vrednicie poporul, propovăduind pe față dreapta credinţă şi aducând pe mulţi la Hristos. „Și întru toate era astfel, încă din copilărie, precum un stâlp de susținere neclătit a toată bunătatea, columnă însuflețită și de la sine tinzând spre toată virtutea, altar și colonade al harurilor dumnezeiești și omenești, carte însuflețită și grăitoare a celor spre slava și călăuzirea către Cel Preabun, veselitoare și străină unire a tuturor bunătăților, iubire comună și de comun folos a tot binele, și ca să vorbesc prin cuvintele Scripturii, precum finicul acela care înflorește (Psalmul XCI, 12)”. Același dumnezeiesc părinte ne arată: „Așadar era un tânăr blând, plăcut la chip, nu numai la omul cel din afară ce se prezintă simțurilor, dar mai ales la omul cel dinlăuntru, cel nevăzut, pe care îl vede numai Hristos, Cel ce caută la inima omului, Care într‑atât a prețuit cugetul lui și tăinuita frumusețe, încât a binevoit să se sălășluiască în el și să îl desăvârșească în duhul și de la acela pe toate să le aducă la desăvârșire în chip dumnezeiesc.”

Dar, nu după multă vreme, a cunoscut împăratul că dregătorul Dimitrie este creştin şi s‑a mâniat foarte. Drept aceea, întorcându‑se biruitor dintr‑un război cu sciţii, Maximian a poruncit să se facă praznic în fiecare cetate în cinstea zeilor, şi a venit împăratul şi în Tesalonic. Şi Dimitrie, fiind întrebat de sunt adevărate cele auzite despre dânsul, a răspuns cu îndrăzneală, mărturisind că este creştin, şi a defăimat închinarea cea păgânească. Atunci împăratul a poruncit să‑l închidă în temniţă până la încheierea jocurilor în cinstea venirii sale. Iată cum descrie Sfântul Grigorie Palama acest episod din viața Sfântului Mare Mucenic Dimitrie: „Aceasta aflând‑o cei pe care Maximian îi rânduise spre vânarea celor adunaţi întru evlavie, ştiind că acolo mucenicul învăţa poporul şi mâniindu‑se şi mai mult încă, văzând că mulţimea adunată asculta cuvintele lui Dimitrie ca fiind înseși cuvintele lui Dumnezeu, îl prind ca pe un hulitor, împrăştie mulţimea şi cu puterea stăpânirii o duc în stradă şi l‑au adus înaintea lui Maximian care stătea pe locul acesta unde suntem noi acum şi aştepta cu mare bucurie uciderea de oameni a lui Lie. Iar acesta, fiind cu nerăbdare a plini bucuria împăratului, a poruncit ca aici să fie închis sfântul, adică pe locul unde a şi fost săvârşit martiriul”.

„Şi la luptă îndrăzneţ l‑a făcut pe Nestor”

Şi se bucura împăratul, văzând mai ales pe un luptător vestit, Lie, vandal de neam, înalt, puternic şi înfricoşător la chip, că se lupta cu cei viteji şi‑i ucidea, aruncându‑i în sulițe. Deci, era acolo un tânăr creştin, anume Nestor, cunoscut Sfântului Dimitrie. Acesta, văzând pe Lie ucigând fără cruţare pe oameni, mai cu seamă pe creştini, s‑a aprins de râvnă. Şi, vrând să se lupte cu Lie, a alergat mai întâi la Sfântul Dimitrie în temniţă, cerând de la dânsul rugăciuni şi binecuvântare ca să‑l poată birui pe acel ucigaş de oameni. Şi, însemnându‑l cu semnul Crucii pe frunte, sfântul i‑a zis: „Du‑te! Şi pe Lie vei birui şi pe Hristos vei mărturisi!” Nestor este numit deseori în textele liturgice „al doilea David”, făcându‑se aluzia la lupta acestuia din urmă cu Goliat. Deci, intrând în luptă cu Lie, Nestor a strigat: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută‑mi!” Şi îndată, trântindu‑l jos pe Lie, acela şi‑a dat sufletul. Şi s‑a întristat împăratul de moartea lui Lie. Aflând însă că Sfântul Dimitrie este cel care l‑a îndemnat pe Nestor să se lupte cu Lie, împăratul a trimis ostaşii, poruncindu‑le să‑l străpungă cu suliţele pe Sfântul Dimitrie în temniţă, pentru că a fost pricina morţii lui Lie. Şi aceasta făcându‑se îndată, marele Dimitrie şi‑a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Dimitrie, încă înaintea venirii împăratului, a încredinţat toată averea sa unui credincios slujitor al său, pe care îl chema Lup, şi l‑a însărcinat cu toată bogăţia ce rămăsese de la părinţii lui, aurul, argintul, pietrele de mare preţ, şi hainele, să le împartă în grabă la cei cărora le trebuiau şi la săraci.

Şi s‑au făcut la moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie multe minuni şi preaslăvite tămăduiri. Tot atunci, din porunca împăratului, s‑a tăiat capul şi Sfântului Nestor. Cultul Sfântului Dimitrie era concentrat în secolul al V‑lea în biserica construită pe locul martiriului său. Din mormântul său se revarsă de atunci mir de bună mireasmă cu puteri vindecătoare. Uleiul din candela care ardea la mormântul sfântului se pare că avea puteri tămăduitoare, înainte ca moaștele sfinte să izvorască mir.

Cinstitele lui moaşte „au arătat orașul cetate a lui Dumnezeu”

Despre mirul ce izvorăște din sfintele sale moaște dă mărturie și Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului: „Se revarsă dragostea lui nu numai peste inimile noastre, ci și peste tot trupul prin mirurile a căror putere iradiază din trupul său. Și oare buna mireasmă a mirurilor, răspândită pretutindeni în oraș, risipind necredința, a arătat orașul cetate a lui Dumnezeu, sau mai curând un alt paradis, fiind udată și adăpată, nu de ape, ci de râuri de miruri. Și aceste miruri întru care și de la care se află pururi harul Duhului Sfânt al tămăduirilor, energiile puterilor. Astfel încât putem spune despre Sfântul Dimitrie ceea ce s‑a scris în Cântarea Cântărilor despre sufletul cel nuntit cu Dumnezeu întru nestricăciune «mirosul îmbrăcămintei tale este mir mai presus de toate mirurile» (Cântarea Cântărilor IV, 10)”. Mărturii documentare despre faptul că sfintele sale moaște sunt izvorâtoare de mir nu avem, se pare, până în secolul al XI‑lea, când Ioan Skylitzes mărturisește în scris acest fapt. Apariția mirului în cultul Sfântului Dimitrie nu este un fenomen izolat în perioada posticonoclastă. Cunoaștem în aceeași perioadă și alți sfinți ale căror sfinte moaște erau izvorâtoare de mir, astfel amintim pe Sfântul Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Sfânta Teodora din Tesalonic, Sfântul Cuvios Nicon din Peloponez etc.

Astfel, ascultându‑l pe Sfântul Grigorie Palama, „să ne apropiem așadar frumos și drept de izvorul mirurilor pe care Dumnezeu ni l‑a dăruit nouă prin racla care ne izvorăște, precum vedeți, de la sicriul Marelui Mucenic și mărturisitor al lui Hristos”.

Pr. Ștefan Zară (articol publicat în Ziarul Lumina, ediția de Oltenia, 27 octombrie 2018 - http://ziarullumina.ro/ostasul-lui-hristos-din-cetatea-tesalonicului-138...)

​