Lansarea volumului „Râmnicul Medieval”
Istoria cunoscută și mai puțin cunoscută a orașului Râmnicu Vâlcea a fost reconstituită și redată publicului de către directorul Direcției pentru Cultură Vâlcea, istoricul Florin Epure, în cea mai nouă carte a sa, 'Râmnicul Medieval', care a fost lansată oficial vineri, 5 septembrie, la Centrul Cultural „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Volumul explorează, după cum spune autorul, transformarea Râmnicului de la un simplu sat în oraș, cu accent pe epoca medievală ca perioadă definitorie pentru patrimoniul cultural și arhitectural al Vâlcii, cel mai vechi județ din țară.
„Nu am spus povești în această carte. Am o rigoare pentru adevărul istoric, o rigoare pentru cei care au scris, pentru strămoșii noștri, pentru înaintașii noștri din care m-am inspirat. Și asta trebuie să facă istoricii: fără ură și părtinire, să încerce să spună ceea ce au văzut din izvoare, așa cum sunt și aici. Toată această perioadă pe care eu am cuprins-o în carte este foarte generoasă, de la urmașii Romei și marile migrații, până la momentul de la Ocnele Mari, 1802, când Osman Pazvantoglu, adică Pazvante Chiorul, cum i-au spus românii, a venit și pur și simplu a ars Mănăstirea Căpățâna, de pe dealul Licura. Și aici, în Râmnic, au făcut multe blestemății, să le spunem așa. Deci, toate aceste mărturii se găsesc în această carte, pentru a servi ca sursă de informare pentru toți cei care vor să descopere istoria acestor locuri, nu doar pentru istorici”, a spus prof. dr. Florin Epure.
În cadrul evenimentului, au prezentat volumul istoricul Ion Popescu și conf. univ. dr. Ioan St. Lazăr, președintele Forumului Cultural al Râmnicului, iar Alexandra Petrică a susținut un recital la nai.
În cartea „Râmnicul Medieval” se regăsesc astfel textele integrale ale hrisoavelor lui Mircea cel Bătrân care atestă orașul Râmnicu Vâlcea și județul Vâlcea, informații despre domnitorii care au marcat esențial destinul acestei zone și chiar despre cutremure și epidemii din vremurile trecute, dar și multe alte date mai mult sau mai puțin controversate despre oameni remarcabili, evenimente și locuri cu însemnătate istorică din această zonă.