Arhimandritul Veniamin Micle de la Mănăstirea Bistrița aniversat la împlinirea a 85 de ani
La Mănăstirea Bistrița au avut loc sâmbătă, 6 iulie, o serie de manifestări duhovnicești-culturale prilejuite de aniversarea Părintelui Arhimandrit Veniamin Micle la împlinirea vârstei de 85 de ani, în cadrul cărora a avut loc lansarea volumelor: Un Domn, o credință, un botez; Pavăza dreptei credințe și Bătălia de la Posada. Adeverire documentară.
În debutul manifestărilor, Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit slujba de Te Deum, la finalul căreia a elogiat personalitatea Părintelui Arhimandrit Veniamin Micle, descre care a spus că: „într-un anume fel, măsoară timpul în boabele metanierului, împlinind, printr-o atentă preocupare pentru asceză și viață cărturărească, o frumoasă și pilduitoare lucrare cu ţinută academică şi duhovnicească, plămădită cu sobrietate și smerenie în fidelitatea creatoare a Tradiției ortodoxe.
De pe piedestalul celor 85 de ani împliniți, dintre care 70 au fost închinați slujirii lui Dumnezeu, Părintele Veniamin Micle oferă astăzi măsura cunoașterii dobândite din tezaurul învățăturii creștine și printr-o acribică preocupare pentru cultură, ştiinţă şi istorie, dar și legăturii acesteia cu propriile trăiri duhovnicești în spațiul înmiresmat de sfințenie al Mănăstirii Bistrița.
Această oază de spiritualitate păstrează un adevărat tezaur al sfințeniei în jurul căruia s-a țesut o istorie a modelelor de viață închinată lui Dumnezeu, în duhul tradiției isihaste, pe care Părintele Veniamin, cu neodihnă și jertfelnică osteneală, a prezentat-o în numeroase volume, studii și articole, apoi în cadrul a numeroase conferințe și interviuri pe care le-a susținut. A arătat că părinții din obștea așezată sub ocrotirea și mijlocirea Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, slujind la sfintele altare ori schimnicind în peșteri și locuri puțin cunoscute de ceilalți, au devenit chipuri ale virtuții, bunătății și sfințeniei, modele de trăire a credinței.
Și viața Părintelui este una înveșmântată de o aleasă râvnă, fiind acela care s-a străduit să restabilească viața duhovnicească în Mănăstirea Bistrița la aproape trei decenii după Decretul 410 din 1959, când obștea monahală a fost alungată. Astfel, prin strădania Părintelui Veniamin Micle, viața spirituală a Mănăstirii Bistrița a fost reînnoită prin săvârșirea sfintelor slujbe și inițierea lucrărilor de restaurare a chiliilor și a întregului ansamblu monahal. Deopotrivă, unind rugăciunea și activitatea cărturărească cu experienţa vieţii trăite în Dumnezeu, a cucerit suflete împietrite ori a pășit cu naturalețe și cu multă nădejde în istoria neamului și a Bisericii, păstrându-și libertatea cuvântului şi a omului ancorat în Adevăr.
Cunoscând rolul definitoriu al paternității duhovnicești în păstrarea spiritualității, evlavios și smerit, s-a îmbrăcat în mantia virtuților și a devenit, prin cuvânt și prin purtare, pildă monahilor și credincioșilor, care au descoperit în Preacuvioșia Sa părintele duhovnicesc care-i călăuzește către dumnezeieștile locașuri, dar și un adevărat prieten și împreună rugător către Hristos Domnul, Împăratul slavei. Duhovnic apreciat și căutat, trăiește bucuria slujirii lui Dumnezeu și a semenilor, împărtășind pace și binecuvântare, curățind inimile zbuciumate şi întristate, spre a le face lăcașuri ale virtuții.
Rafinat și erudit, cuceritor prin eleganța frazei și pătruzător al sensurilor duhovnicești adânci, iscoditor al adevărurilor istorice, își împlinește chemarea spre desăvârșire prin punerea în lucrare a darurilor pe care i le-a dat Dumnezeu și pe care le împărtășește într-o permanentă strădanie de a păstra aprinsă candela conștiinței. Prin volumele închinate Mănăstirii Bistrița și Sfântului Grigorie Decapolitul, ieromonahului Macarie și tiparului românesc, faptelor istorice petrecute în apropierea mănăstirii, apoi prin cuvântările și predicile sale, prin cărțile apologetice și catehetice pe care le-a scris, Părintele Veniamin Micle a devenit încă din perioada de tristă amintire, în care Biserica a cunoscut nenumărate forme de prigoană, un model de „rezistență” în fața riscului de a asista la o posibilă deșertificare spirituală și culturală. În fața celor care doreau să desființeze mănăstirile, Părintele a arătat că duhul filocalic al isihasmului, râvna monahilor și nevoința acestora în rugăciune, asceză, săvârșirea sfintelor slujbe, păstrarea pravilei și ascultarea, neobosita activitate culturală, îndrumarea necontenită a tuturor acelora care, pășind pragul mănăstirilor, au aflat izvor de înțelepciune și de nădejde, de bucurie duhovnicească, existența școlilor mănăstirești și a scriptoriilor, au exercitat o influență cu totul deosebită în cultura poporului român. Totodată, a făcut cunoscute chipuri ascetice de monahi care proveneau din rândurile boierimii sau ale familiilor domnitoare: boierul Barbu Craiovescu și soția sa Neagoslava, călugăriți cu numele Pahomie și Salomeea, apoi soția Sfântului Voievod Neagoe Basarab, Despina Milița, călugărită Platonida, amintindu-i doar pe cei mai apropiați de Mănăstirea Bistrița.
Astfel, privind în tezaurul faptelor sale luminoase descoperim o pilduitoare jertfelnicie în slujirea Bisericii și o prezență luminoasă în dialogul dintre credință și cultură, unde, cu mult discernământ duhovnicesc, mărturisește că Adevărul deplin al Bisericii le cuprinde şi le luminează pe toate. Neobosit în lucrarea de zidire a slovei dumnezeiești, a așteptat cu răbdare deschiderea inimilor tuturor și a renăscut pe mulţi la viaţa duhovnicească în Hristos, împărtășindu-le bucuria cunoașterii lui Dumnezeu și mireasma vieții veșnice.
Viața distinsului monah cărturar este ea însăși o istorie în toată complexitatea ei, bogată și profundă, în care a înnodat șirul metaniilor monahilor de la Rohia, din rădăcina vânjoasă a Maramureșul neaoș, cu tradiția isihastă a Mănăstirii Bistrița, ai cărei cei peste 500 de ani de existență neîntreruptă au însemnat o iradiere spirituală și misionară în întregul spațiu al Olteniei de sub Munte.
Împlinitor al cuvântului psalmistului „al Tău sunt eu, mântuiește-mă, că îndreptările Tale am căutat” (Psalmul CXVIII, 94), așază în lumină, cu bunătate și modestie, o permanentă dorință de împlinire a unei autentice vocații a conoașterii, dar și o vastă experienţă a trăirilor unei vieți binecuvântate de Dumnezeu cu „lungime de zile” (Psalmul XC, 16)”.
Manifestările culturale au continuat în sala muzeală a Mănăstirii Bistrița unde a avut loc lansarea volumelor Un Domn, o credindă, un botez, Pavăza dreptei credințe și Bătălia de la Posada. Adeverire documentară, eveniment în cadrul cărora bucuria lecturii a fost împărtășită distinsului public de către actorii Camelia și Dan Constantin de la Teatrul Ariel din Râmnicu-Vâlcea.