„Viața în Hristos este marele dar al Învierii”
„Sărbătoarea Învierii este piatra de temelie pentru fiecare creștin, întrucât aceasta deschide perspectiva unei vieți noi, în care iubirea lui Dumnezeu se arată mai tare decât moartea. Prin Înviere, lumea s-a umplut de felurite daruri şi toate neamurile au fost călăuzite la cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu. Vedem că lumea s-a înnoit acolo unde a fost vestită Învierea, cum toate s-au schimbat și s-au îmbrăcat în lumina lui Hristos, Care luminează tuturor”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în cea de-a treia zi de Paști, la Paraclisul Arhiepiscopal „Adormirea Maicii Domnului” din Drăgășani.
Chiriarhul Râmnicului a accentuat că „bucuria și stările sufletești la acest Slăvit Praznic sunt diferite de toate celelalte, pentru că ele izvorăsc din izbăvirea de întristare şi de moarte, din bucuria îngerilor și a femeilor mironosițe, a Sfinților Apostoli și a tuturor acelora care au fost martori ai Învierii Domnului Hristos. „Cerurile să se veselească după cuviinţă şi pământul să se bucure şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută, că a înviat Hristos, bucuria cea veşnică!”
Chemarea de a participa la realitatea Învierii reprezintă împlinirea înnoirii firii umane, pentru că, prin Duhul Sfânt, Dumnezeu ne face să simțim prezența Mântuitorului Hristos și puterea pe care Domnul ne-o împărtășește prin Înviere (19), lucru de care ne încredințează imnografii atunci când ne îndeamnă: „să ne curăţim simţurile şi să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumină a Învierii! Şi, cântându-I cântare de biruinţă, luminat să-L auzim zicând: Bucuraţi-vă!”.
Aceste cuvinte le-au așezat în inimile lor sfinții, care au trăit în nădejdea vieții veșnice și a Învierii celei de Obște, împărtăşindu-se de biruința Învierii în existența lor, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „dacă am fost altoiți pe El prin asemănarea morții Lui, atunci vom fi părtași și ai Învierii Lui” (Romani VI, 5).
Dorul după veșnicie implică trăirea vieții ca o răstignire şi înviere întru Hristos, după cuvântul Mântuitorului: „Eu sunt Învierea şi Viaţa, cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi! Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac!” (Ioan XI, 25-26). Cunoaștem că darurile Învierii devin lucrătoare prin iubirea jertfitoare, care este izvor de bucurie veșnică și, de aceea, ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur: „să intrăm toți în bucuria Domnului nostru, să gustăm toți din ospățul credinței și să ne împărtășim toți din bogăția bunătății!“.
De altfel, cine are nădejde în Înviere, acela este străbătut de bucuria adevărată și sinceră, pentru că, spune Sfântul Nicolae Cabasila, „noi Îl purtăm pe Mântuitorul în sufletele noastre curat, neîntinat de vreun păcat, așa cum a înviat și S-a arătat ucenicilor Săi”. Bucuria aceasta au experimentat-o sfinții și o întâlnim în scrierile aghiografice, în Pateric și în Filocalie, unde nepătimirea este privită drept răstignire a păcatului, în urma căreia nevoitorul trăiește o „înviere a sufletului înainte de învierea trupului, ca un cer pământesc, căci mintea se înalţă în extaz la vederile cereşti şi devine o desăvârşire fără limite”.
O experiență asemănătoare au trăit și mărturisitorii din secolul trecut, dintre care pe unii Biserica Ortodoxă Română i-a trecut în rândul sfinților și îi cinstește în chip deosebit anul acesta, al Centenarului Patriarhiei Române. Ne încredințăm în acest an că aceia care au descoperit lucrarea Bisericii ca fiind mântuitoare, au dat mărturie că Împărăţia Cerurilor este o Împărăţie a luminii răspândite între Persoanele Sfintei Treimi şi din Ea între persoanele umane, unite cu Hristos Cel Înviat, Care face posibilă apropierea noastră de Dumnezeu.
Această apropiere a fost simțită de-a lungul veacurilor în starea de rugăciune și într-o permanentă creștere duhovnicească, care descoperă înrudirea noastră cu sfinții, căci „voia lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea noastră” (I Tesaloniceni IV, 3).
