„Smerenia și pocăința l-au întors pe fiul risipitor în brațele tatălui și în casa părintească”

Înaltpreasfinția Sa a accentuat că „fiul risipitor s-a despărțit de casa părintească şi s-a rostogolit într-o viaţă asemănătoare cu cea a porcilor. Starea jalnică a aceluia este starea de păcat, îndepărtarea de Dumnezeu, din care nu ne putem ridica decât prin venirea în sine, prin pocăință și prin întoarcerea la Tatăl cel ceresc. Ajuns înaintea tatălui, fiul cel pierdut și-a mărturisit păcatul, zicând: „Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău” (Luca XV, 21). Referitor la această mărturisire, Sfântul Grigorie al Nyssei spune că: „el n-ar fi adăugat mărturisirii cuvântul despre păcatul faţă de cer, dacă n-ar fi fost încredinţat că patria lui este Cerul, pe care, părăsindu-l, a păcătuit. De aceea, cugetarea la această mărturisire îi uşurează şi apropierea de tatăl, încât poate alerga spre el şi îi poate cuprinde grumazul şi-l poate săruta”. Ajuns acasă, fiul este îmbrăcat de către tatăl în haina lui cea dintâi, de care s-a dezbrăcat prin neascultare.

Totodată, vedem însă că, deși se numește pe sine nevrednic de cinstea fiilor, tot cu numele de tată i se adresează celui care nu a încetat nici o clipă să-l iubească și să-l aștepte. Numai el, ca fiu înstrăinat de tatăl lui, nu mai merita numirea de fiu. Dar pocăința și smerenia l-au întors pe fiul risipitor în brațele tatălui și în casa părintească, iar cei dragi l-au aflat pe cel pierdut. Prin acestea două, chipul lui Dumnezeu din om se luminează și haina sufletului se curăță de orice pată. În stare de pocăință și de smerenie: „Dumnezeu te va privi cu ochi părinteşti, te va îmbrăca cu haină dumnezeiască, te va împodobi cu inel, îţi va întări picioarele cu încălţămintea evanghelică pentru călătoria spre cele de sus, te va sălăşlui iarăşi în patria cerească”, învață Sfântul Grigorie de Nyssa.

Lipsa smereniei și a pocăinței pentru greșelile noastre ne împiedică să ne venim în fire și să ne întoarceam în casa Tatălui nostru cel ceresc, iar nu păcatele. Nimeni și nimic nu poate șterge amintirea lui Dumnezeu din conștiința oamenilor. El este slăvit întotdeauna și pretutindeni. Atunci când omul Îl părăsește și Îl uită pe Dumnezeu, iar mai apoi Îl regăsește și revine la El, este mai hotărât decât înainte, cucerit de cuvintele Lui și de făgăduințele Lui, la fel cum fiul risipitor și-a amintit de slava casei Tatălui său și s-a întors cu sufletul înviat (Luca XV, 32 ).

Într-un anumit mod, Dumnezeu Se poartă părintește cu întregul neam omenesc și cu fiecare persoană în parte, așteptând permanent aflarea celui pierdut și învierea celui mort (Luca XV, 24). Dacă omul Îl poate uita pe Dumnezeu, El însă nu-l poate uita pe om, putându-se vorbi astfel și despre „un dor al lui Dumnezeu” după fiecare om. Mai mult decât atât, Tatăl ceresc nu are pe nimeni de pierdut. Pe toți îi cheamă, pe toți îi așteaptă, pe toți îi primește. Dacă asta e dorința Lui iubitoare, nici noi nu putem dori altfel, decât ca toți semenii noștri, frați împreună cu noi, să vină la Dumnezeu și să se bucure de Împărăția Sa”, a încheiat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.