Sărbătoarea Nașterii Domnului la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea

Chiriarhul Râmnicului a împărtășit cu acest prilej preoților și credincioșilor mesajul pastoral, reliefând că: „Mare și de necuprins este minunea ce se arată la acest Slăvit Praznic al Întrupării Fiului lui Dumnezeu: Cuvântul Cel veșnic Se naște din Preacurata Fecioară, din „templul cel însuflețit”, și, întrupându-Se, nu Se desparte de Tatăl, căci, precum strălucirea de foc nu se rupe, așa și din sânurile părintești nu Se desparte Cel Ce S-a născut pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire. Fiul cel Unul Născut a venit „să unească cu Sine pe cei înstrăinaţi de desfătarea Raiului” (1) și Se arată în ieslea Betleemului ca vistierie a darurilor cerești, ca izvor al bucuriei, al păcii și al înnoirii întregii făpturi. 
Pogorârea Celui Preaînalt văzându-o îngerii, înalță imne de slavă; păstorii, cu ochi simpli și inimă curată, se pleacă înaintea Pruncului celui fără de început. 
Minunată priveliște duhovnicească: „pământul învăţa lauda cerului, iar cei din cer se bucurau de pacea de pe pământ şi de bunăvoirea dintre oameni” (2), după cum arată Sfântul Maxim Mărturisitorul. De aceea, și noi, împreună cu cele cerești și cele pământești, într-un gând și într-o simțire, să mărturisim, prin glasul cântării liturgice: „Hristos Se naște, măriți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L!”

Astăzi taina smereniei Fiului lui Dumnezeu devine temelia înălțării noastre, iar nașterea Sa după trup se face început al renașterii noastre în Duhul. Prin actul unic al Întrupării se descoperă faptul că omul singur nu se putea izbăvi de moarte. De aceea, Făcătorul a toate S-a făcut om, „ca un Milostiv”, asumând întru totul firea noastră, pentru că mântuirea era posibilă numai dacă Hristos asuma în mod real și deplin întreaga fire umană. Modul în care Cel necuprins Se face cu adevărat om rămâne în veci taină negrăită. Cel necuprins a binevoit a Se uni cu firea omenească, nu prin schimbare sau amestecare, ci prin iconomie de nedescris, pentru ca omul cel căzut să fie ridicat la măsura plinătății lui Hristos. Cel neapropiat Se lasă văzut „față către față”, spre a arăta prin Sine plinătatea omenirii restaurate, căci „la plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni IV, 4-5), iar „celor ce au crezut în El le-a dat puterea de a se numi fiii lui Dumnezeu” (Ioan I, 12). Ca atare, pentru Dumnezeu, „noi toți suntem fii și moştenitori ai împărăției Sale, prin Iisus Hristos” (Galateni IV, 7), Care a luat firea omenească, spre a o îndumnezei.
Prin harul firii Sale divine, Hristos Și-a îndum-nezeit firea Sa omenească şi urmăreşte acelaşi lucru atunci când ne împărtăşeşte harul Său. La măsura de-săvârşirii spirituale la care a adus umanitatea Sa vrea să ridice pe cei ce se unesc cu El. Acelaşi har care a transfigurat trupul lui Hristos lucrează, prin urmare, în persoana credinciosului, la hristificarea lui, ceea ce echivalează cu începutul îndumnezeirii după har.
Înțelegem, așadar, că prin unirea Sa cu noi, Mântuitorul Hristos ne conduce către Împărăția cerurilor, spre care Dumnezeu, dintru început, a voit să orienteze viața noastră. Pentru aceasta a și imprimat în adâncul ființei omenești dorul de întoarcere la El, al comuniunii celei desăvârșite în iubirea Preasfintei Treimi”.