Inaugurarea Casei Memoriale Justinian Marina în satul natal al patriarhului
La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în satul natal al Patriarhului Justinian Marina a fost amenajată o casă memorială ce se află amplasată între biserica ctitorită de patriarh și sub care au fost înmormântați părinții săi, și Mănăstirea Sfântul M.Mc. Gheorghe – Suiești.
Patriarhul Justinian s-a născut la 22 februarie 1901, în familia lui Marin Ilie Marina şi Elena, agricultori harnici din satul Suieşti, primind la botez numele loan. În atmosfera împlinirii a 70 de ani, amintindu-şi despre acest eveniment însemnat, avea să mărturisească: „datorez, desigur, în primul rând recunoştinţă neţărmurită părinţilor mei, Marin şi Elena, care s-au bucurat cei dintâi de naşterea mea în acea zi de 22 februarie 1901”. Casa părintească unde a văzut lumina zilei era situată „pe deal, în apropierea actualei biserici”, şi „orientată spre miază-zi, cu sală deschisă sau pridvor, bine lucrată de meşteri locali”.
De altfel, Patriarhul Justinian a rămas mereu atașat de locurile natale unde a simțit „duhul unui creştinsim puternic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu şi a aproapelui. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele - menţiona Preafericitul Părinte Patriarh -, moştenit de la bunicii, moşii şi strămoşii mei, vrednici slujitori ai Bisericii şi Patriei, pomeniţi totdeauna la marile praznice de credicioasa mea mamă cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată”.
Acest fapt a constituit unul din motivele pentru care Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a hotărât reconstituirea spațiului căminului părintesc al vrednicului de pomenire patriarh, pentru ca, prin exponate, însemnări de pe cărțile oferite comunității, din fotografii și obiecte personale, vizitatorul să poată reconstitui imaginea începutului de secol XX și, în același timp, să descopere atașamentul patriarhului față de locurile natale.
Casa memorială Patriarhul Justinian Marina a fost inaugurată duminică, 22 octombrie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și domnul Ionel Michiu, primarul localității Suiești, în prezența ierarhilor care au participat la slujba de sfințire a Mănăstirii Sfântul M.Mc. Gheorghe – Suiești, a reprezentanților autorităților centrale, județene și locale, a numeroși credincioși și pelerini.