Elevii Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” în pelerinaj la mănăstirile vâlcene
Sărbătorirea Zilei mondiale a Educației a constituit un bun prilej pentru elevii Seminarului Teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea de reafirmarea a rolului Bisericii și, în mod special, al Mănăstirii Cozia, în susținerea învățământului românesc.
Astfel, părinții profesori împreună cu doamnele profesoare și elevi ai Seminarului au mers în pelerinaj la mănăstirile Cozia și Turnu.
La începutul secolului al XV-lea era atestată prin documentul din 28 martie 1415, Şcoala mănăstirească de la Cozia, şcoală ce-şi va continua activitatea până în secolul al XVIII-lea. Primul dascăl al şcolii, stareţul Sofronie, îşi iniţia ucenicii în tainele scrisului şi cititului, învăţându-i limbile greacă şi slavonă. Parte din aceştia au continuat activitatea culturală în mănăstiri, însă au căpătat un rol important şi în activitatea de cancelarie a curţilor domneşti. Rolul şcolii coziene e cu atât mai important întrucât vorbim de o perioadă în care nu existau şcoli ca atare, când singurele cărţi erau cele religioase.
Utilizarea limbii slavone în cult şi în actele oficiale, copierea vechilor manuscrise, nu au suprimat însă creativitatea vieţuitorilor mănăstirilor româneşti, iar originalitatea Pripealelor monahului Filotei de la Cozia reprezintă un prim moment al culturii scrise în Ţara Românească, considerat de către P.P. Panaitescu drept “prefaţa literaturii române”.
Pripealele monahului Filotei, pe numele de mirean Filos, fost logofăt al lui Mircea cel Bătrân, sunt texte imnografice care se cântă cu stihuri din psalmii aleşi la polieleul sărbătorilor împărăteşti, ale Născătoarei şi ale unor sfinţi, înlocuind aliluia printr-un tropar, creaţia sa, păstrând denumirea de pripeală. Într-o însemnare de pe un ceaslov slavon de secol XVII, se preciza că cele care încep cu “veniţi toţi … să lăudăm… sunt compuse de Kir Filotei Monahul, logofăt fostului Mircea Voievod”. Pripealele se regăsesc în peste 25 de manuscrise slave, fiind tipărite la Veneţia în 1536 şi 1547, iar apoi de către Diaconul Coresi în Sbornicul de la Sebeş (1580).
Episcopul Damaschin Voinescu le-a tradus în limba română, tipărindu-le în Psaltirea de la Buzău, în 1703 (filele 179-192) şi în Catavasierul de la Râmnic în 1725 – această versiune fixându-se în Polieleul liturgic, în Moldova şi Ţara Românească, până în secolul al XIX-lea, iar, în Transilvania, până în zilele noastre. Prin larga răspândire a pripealelor, Filotei a fost considerat drept primul nostru scriitor de circulaţie international, tipărit şi în occident.
Pripealele erau aşezate pe notaţie psaltică motiv pentru care Filotei monahul a fost considerat ca fiind primul melod român. Deşi notaţia psaltică ataşată „Pripealelor” a fost pierdută în copiile manuscrise medievale, aceasta a fost reconstituită din tradiţia orală în secolul al XIX-lea de către Macarie ieromonahul, Anton Pann.
Vetre de sihăstrie și cultură, mănăstirile au sprijinit de-a lungul veacurilor activitatea învățătorească, contribuind în felul acesta și la păstrarea unității poporului român.
