Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Sfinții români dau mărturie că niciodată candela rugăciunii nu a încetat să lumineze”

Împărtășind preoților și credincioșilor care au participat la Sfânta Liturghie cuvânt de binecuvântare și de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a subliniat: „cinstirea sfinților români scoate în evidență faptul că sfințenia este parte din structura sufletului celui botezat în Biserica Ortodoxă. Apostolatul, lucrarea mărturisitoare, nu s-a manifestat în ținuturile strămoșești doar ca o simplă activitate misionară a Bisericii, ci a însemnat statornicirea prezenței plenare a Cuvântului, după cum ne încredințează Sfântul Apostol Pavel: „Luând voi cuvântul ascultării de Dumnezeu de la noi, nu l-aţi primit ca pe un cuvânt al oamenilor, ci, aşa precum este într-adevăr, ca pe un cuvânt al lui Dumnezeu, care şi lucrează întru voi cei ce credeţi” (I Tesaloniceni II, 13).

Spiritualitatea românească reprezintă pentru noi scara duhovnicească pe care s-au așezat, rând pe rând, părinții duhovnicești și ucenicii lor: domnitori mărturisitori ai dreptei credințe, ierarhi cu viață sfântă, monahi preocupați mereu de filocalie, de rugăciune, de priveghere și mai ales de mântuire, nobili sau simpli țărani pentru care mărturisirea credinței, bunătatea, facerea de bine, cumpătarea și dreptatea au devenit valori existențiale. Ctitori de lăcașuri sfinte, de așezăminte filantropice ori instituții de învățământ, mărturisitori în timpul prigoanelor ori în temnițe, pustnici și rugători în locuri neștiute, sfinții români păstrează întreolaltă frumusețea mărturisirii Preasfintei Treimi în grai românesc, dând mărturie că niciodată candela rugăciunii nu a încetat să lumineze.

Poporul dreptcredincios și-a afirmat întotdeauna unitatea în timp și spațiu. Întregul popor binecredincios care Îl urmează pe Hristos Domnul în și prin Duhul Sfânt formează nu doar o unitate spirituală, ci și socială, pentru că: „toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească; și toţi aceeaşi băutură duhovnicească au băut, pentru că beau din piatra duhovnicească ce îi urma. Iar piatra era Hristos” (I Corinteni X, 3-4).

Bisericile și mănăstirile românești nu au fost doar locașuri de rugăciune, ci aici s-au organizat biblioteci şi şcoli de copişti şi caligrafi, s-au înființat ateliere de sculptură în piatră şi lemn, ateliere de broderie, şcoli de pictură murală şi iconografică. Monahii-copişti erau învăţaţi să scrie nu doar literă frumoasă, ci şi arta majusculelor, a chenarelor şi a vinietelor, constituind astfel, după cum se va aprecia mai târziu, o însemnată filă din istoria culturii românești. Acestea nu au diminuat lucrarea sfințitoare. Ele s-au descoperit a fi roade bineplăcute ale iubirii față de Dumnezeu, față de semeni și față de neam”, a încheiat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.