Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost împlinirea unei vieți închinate lui Dumnezeu”

Înaltpreasfinția Sa a arătat că „Mântuitorul Hristos, Care din iubire negrăită pentru neamul omenesc a binevoit să Se pogoare până la noi și să ia din ea fire omenească, nu a îngăduit ca Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să rămână sub puterea stricăciunii și a uitării, ci a primit-o în lumina Împărăției Sale, acolo unde ceea ce fusese început în smerenia Nazaretului și în sărăcia Betleemului își află plinătatea în slava veacului viitor. În această lumină, Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu nu apare ca un sfârșit, ci ca o împlinire: iubirea Fiului către Preasfânta Sa Mamă, care în timpul vieții pământești a fost chip al ascultării, al tăcerii și al durerii, se descoperă acum în strălucirea Împărăției Cerurilor.

Astfel, Cel pe Care ea L-a primit în brațele sale a primit-o în Împărăția Sa. Minunată taină! La începutul iconomiei mântuirii L-am văzut pe Dumnezeu-Cuvântul primit de făptură, iar la sfârșitul călătoriei pământești a Maicii Domnului vedem făptura primită de Dumnezeu în slava Sa. Vedem împlinirea în Har a unei comuniuni care a început prin libera și smerita ei dăruire către Dumnezeu. Cea care a spus „Iată roaba Domnului” a devenit acum cea care a fost primită în bucuria Stăpânului ei, iar ascultarea ei s-a deschis către slava pentru care întreaga făptură a fost zidită.

Cel Căruia ea I-a oferit sălaș omenesc a așezat-o, prin Har, în sălașul cel veșnic. Taina aceasta trebuie privită în lumina Întrupării: Fiul lui Dumnezeu, fără să înceteze a fi ceea ce este din veșnicie, a primit de la Preasfânta și Pururea Fecioara Maria firea omenească și S-a făcut asemenea nouă în toate, afară de păcat, pentru ca omul să poată fi ridicat la comuniunea cu Dumnezeu. Pântecele Fecioarei a devenit astfel, prin lucrarea Duhului Sfânt, sălaș al Celui necuprins, iar trupul ei a devenit locul în care Dumnezeu S-a apropiat de făptură în chip deplin și real. Iar această smerită oferire a unui sălaș omenesc își află, în taina Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, un răspuns dumnezeiesc: Cel Căruia ea I-a oferit un sălaș în această lume i-a pregătit prin Har, sălaș în veșnicie. Cea care L-a primit în casa firii omenești a fost primită în slava Împărăției celei veșnice, unde Mântuitorul Hristos i-a dăruit odihna cea desăvârșită a iubirii dumnezeiești.

Această așezare a Maicii Domnului în sălașurile slavei dumnezeiești nu este încetarea existenței, ci plinătatea comuniunii cu Dumnezeu, o intrare adâncă în viața cea neînserată a Împărăției, în care iubirea nu se împuținează, ci se desăvârșește, iar lucrarea duhovnicească a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu nu încetează, ci se luminează și se lărgește în Har. Pentru că viața veșnică nu înseamnă o existență pasivă, lipsită de lucrare, ci tocmai împlinirea deplină a puterilor sufletului în Dumnezeu, o participare neîncetată la iubirea, slava și bunătatea dumnezeiască. 

În acest sens trebuie înțeleasă și taina Preasfintei Născătoare de Dumnezeu după Adormirea ei. Ea nu este despărțită de Biserică prin trecerea din această viață, ci este unită cu ea în Hristos. Dacă pe pământ iubirea ei maternă s-a îndreptat către Fiul și, prin El, către întreaga omenire, în veșnicie această iubire nu se stinge, ci se lărgește și mai mult în lumina Harului. Cea care a stat lângă Crucea Fiului, împărtășindu-se în chip tainic de durerea Lui pentru lume, nu putea deveni indiferentă față de cei care își așază rugăciunile în mijlocirile ei către Fiul, așa încât dragostea ei pentru oameni a devenit o rugăciune neîncetată înaintea Tronului dumnezeiesc.

Rugăciunea ei este rodul iubirii desăvârșite, al comuniunii neîntrerupte cu Fiul ei și al participării la iubirea Lui pentru întreaga Biserică. Ea se roagă pentru noi pentru că este unită cu Mântuitorul Hristos și pentru că vede, în lumina Lui,  neputința, căderea, rănile, înstrăinarea și dorul nostru după Dumnezeu.

Aceasta este una dintre cele mai delicate și mai mângâietoare taine ale cinstirii Maicii Domnului: Adormirea nu desființează maternitatea ei duhovnicească, ci o lărgește. Cea care L-a purtat pe Mântuitorul Hristos în trup este, în veșnicie, rugătoare pentru cei care, prin Botez, au devenit trup tainic al lui Hristos”, a spus, în finalul cuvântului de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.