Biserica „Sfântul Dumitru” din Râmnicu Vâlcea a fost resfințită
Duminică, 8 noiembrie 2015, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfântul Dumitru” din Râmnicu Vâlcea, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Duminică, 8 noiembrie 2015, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfântul Dumitru” din Râmnicu Vâlcea, unde a săvârșit Sfânta Liturghie. Cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit și slujba de resfințire a bisericii parohiale, de curând restaurată.
La slujbă au participat mai mulți preoți și diaconi, dar și o mulțime însemnată de credincioși, care s-au bucurat de prezența în mijlocul lor a Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie. În cuvântul de învățătură pe care l-a rostit cu această ocazie, ierarhul i-a binecuvântat pe toți cei care s-au ostenit cu înfrumusețarea casei lui Dumnezeu, unora dintre aceștia fiindu-le înmânate diplome de vrednicie.