Binecuvântare arhierească pentru obștea Mănăstirii Bistrița
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit duminică, 6 aprilie, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bistrița.
Chiriarhul Râmnicului a accentuat în cuvântul de învățătură împărtășit obștii monahale și pelerinilor că „atunci când omul așază în inima sa lacrimile pocăinței și, plecându-și genunchii, cere să-i fie iertate păcatele pe care le-a săvârșit, Dumnezeu, dintr-o dragoste nemărginită, împărtășește prin Harul Său puterea de a se sfinţi şi de a se învrednici a deveni împreună-moştenitor al Împărăţiei Sale”.
Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre viața Sfintei Maria Egipteanca și a subliniat că „Dumnezeu nu dorește „moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu” (Iezechiel XXXIII, 11) și cunoaștem aceasta din viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, adevărat chip al pocăinței, căreia i-a închinat a cincea duminică din post, ca prin pocăința sa statornică să se facă fiecăruia dintre noi pildă de urmat.
Sfânta Cuvioasă Maria s-a născut în Egipt, iar la vârsta de 12 ani a plecat la Alexandria, unde timp de 17 ani s-a afundat în patima desfrânării. O călătorie a acestei tinere la Ierusalim avea să determine schimbarea vieții sale prin renunțarea la viața păcătoasă în care a trăit până atunci și asumarea unei vieți pustnicești în care s-a arătat a fi model al pocăinței. Schimbarea vieții sale s-a produs în biserica unde Sfânta Cruce era așezată spre închinare și unde, dorind Maria să intre în biserică, nu reuşea, pentru că o putere nevăzută o ținea deoparte. Și a mărturisit Sfânta Maria după anii petrecuți în pocăință că „abia oarecând mi-am revenit în simţire şi am înţeles care a fost pricina ce mă oprea a vedea lemnul făcător de viaţă al Crucii Domnului. Pentru că se atinsese de ochii inimii mele lumina Domnului cea strălucită, care luminează ochii cei sufleteşti, arătându-mi că tina faptelor mele îmi opreşte intrarea în biserică. Deci, am început a plânge, a mă tângui şi a mă bate în piept, scoţând suspinuri din adâncul inimii mele”. Rugându-se la icoana Maicii Domnului și făgăduind că-și va îndrepta viața, a reuşit să intre în biserică şi să se închine la Sfânta Cruce. După ce a mulţumit apoi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pentru ascultarea rugăciunii, a mers în pustia Iordanului și acolo a trăit 47 de ani, ducând o viață ascetică, rugându-se neîncetat și luptându-se cu „poftele cele nebuneşti”, prin postire și nevoință.
Întâlnirea după această îndelungă perioadă cu părintele Zosima a constituit prilejul prin care faptele sale de pocăință cele bineplăcute înaintea lui Dumnezeu au fost așezate în sinaxarele Bisericii, iar acest părinte duhovnicesc a descoperit și faptul că, în anumite momente, sfânta se ridica cu trupul de la pământ „ca la un cot, stând în văzduh şi rugându-se”. Modul în care Sfânta Maria s-a pocăit de păcatele săvârșite în tinerețea sa, convorbirea acesteia cu Sfântul Zosima și sfârșitul vieții sale pământești arată cât de minunate sunt roadele pocăinței, ceea ce ne oferă cu adevărat întâietate înaintea lui Dumnezeu.
Ne încredințăm, așadar, că un om păcătos, prin pocăință, își spală întinăciunea păcatelor și poate ajunge un om sfânt”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.