rugăciune
-
Acatistul Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii
Purtătorule de dumnezeiescul dor al rugăciunii neîncetate, Sfinte Părinte Noule Antonie, povăţuitorule al călugărilor, ajutătorule al celor din nevoi şi făcătorule de minuni, locuitorul raiului celui de sus, dar nedespărţit de cei de jos, roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace şi mare milă.
23 Noiembrie 2020 -
Acatistul Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul
Chip te-ai făcut înfrânării şi prin dumnezeiescul Duh pe toţi i-ai luminat; alergarea dreptei credinţe ai săvârşit-o şi cu învăţăturile lumea ai luminat şi ai mustrat cugetele celor rău credincioşi, Părinte Cuvioase Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.
20 Noiembrie 2020 -
Nu este altă avere mai cinstită decât rugăciunea în toată viaţa oamenilor
„Rugăciunea este păzitoarea întregii înţelepciuni, pedepsitoare a mâniei, împilare a îngâmfării, curăţire a pomenirilor de rău, surpare a pizmei şi îndreptarea păgânătăţii la vieţuirea creştinească pe calea vieţii.
28 Octombrie 2016 -
Rugăciuni înainte de Împărtășirea cu Dumnezeieștile Taine
Cred, Doamne, și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu. Încă cred că acesta este însuși Preacurat Trupul Tău și acesta este însuși Scump Sângele Tău. Deci, mă rog Ție: Miluiește-mă și-mi iartă greșelile mele cele de voie și cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu fapta, cele cu știință și cu neștiință, și mă învrednicește, fără de osândă să mă împărtășesc cu Preacuratele Tale Taine, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci.
23 Mai 2016 -
Rugăciune la necazuri şi supărări
Doamne, viforul necazurilor se ridică asupra mea şi ape intrat-au până la sufletul meu - dar întru Tine este toată nădejdea mea. Tu cunoşti pricina răului ce mă bântuie. La Tine perii capului meu sunt număraţi. La Tine, deci, scap şi pe Tine Te rog să depărtezi de la mine orice rău pierzător de suflet şi să-mi ajuţi a birui toate ispitele ce mă învăluie că Tu eşti întărirea, scăparea şi Izbăvitorul meu, Hristoase Dumnezeule, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.
23 Iunie 2015 -
Rugăciunea fiilor pentru părinţii lor
Doamne, Dumnezeule Cel Atotbun, Care mi-ai dăruit părinţi buni, ca prin ei să mă împărtăşesc de multe binefaceri; Cel ce voieşti să le fiu moştenitor pentru viaţa ce prin ei mi-ai dat-o şi pentru toate îngrijirile ce au avut şi au faţă de mine. Ţie mă rog cu umilinţă pentru sănătatea şi mântuirea lor. Dumnezeule, Cel ce eşti atotîndurat, dar şi atotdrept, care binecuvintezi pe fii pentru părinţii lor şi adeseori, în dreapta Ta mânie, îi pedepseşti pentru păcatele lor; primeşte umilita mea mulţumire pentru binefacerile ce le reverşi neîncetat asupra părinţilor mei.
23 Iunie 2015 -
Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului
Împărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, care a venit oarecând la rugăciune în biserica cea din Vlaherne și se ruga pentru cei din întuneric, acesteia și noi, cu credință și cu umilință, îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!
23 Iunie 2015 -
Acatistul Sfinților Martiri Brâncoveni
Voia Tatălui Mântuitorul răstignindu-Se a împlinit-o, rămânând întru dragostea Tatălui, ci pe Acesta urmând Brâncovenilor și slava lumii călcând-o, Slăviților voia tatălui mucenicește ați împlinit cu care încununându-vă Stăpânului a toate pomeniți-ne.
23 Iunie 2015 -
Rugăciune la ziua numelui
Dumnezeule Preasfinte, cum voi putea să-Ţi mulţumesc cu vrednicie pentru viaţa ce mi-ai dat ? Tu m-ai scos din întunericul nefiinţei şi viaţa mea este un dar al bunătăţii Tale, care m-a păzit până acum, mă sprijineşte în necazuri şi-mi întâmpină trebuinţele. Tu eşti Cel ce priveghezi asupra mea, îndreptezi paşii mei în calea binelui şi mă aperi de ispite. Când mă rătăcesc, Tu mă întorci în calea poruncilor Tale, când mă poticnesc, Tu mă sprijineşti, când cad, Tu mă ridici, şi când păcătuiesc, Tu mă întorci şi-mi deschizi părinteştile Tale braţe.
23 Iunie 2015 -
Rugăciunea părintelui la moartea fiului sau a fiicei
Stăpâne, Doamne, Dumnezeul meu cel milostiv şi Preabun! Cel ce ai auzit oarecând glasul de durere al robului Tău Iacob, care jelind pe fiul său Iosif zicea: „Plângând mă voi coborâ în locuinţa morţilor la fiul meu”. Tu Însuţi, îndurate Doamne, Cel ce ai dat mângâiere lui David, împăratul şi proorocul, care odinioară se tânguia zicând: „Abesalom, fiul meu, fiul meu Abesalom ! Mai bine muream eu pentru tine ! Eu, pentru tine, Abesaloame, fiul meu !
23 Iunie 2015