Eşti aici

Școala și Biserica, împreună pentru educația copiilor

11 Decembrie / Știri

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, într-un cadru plin de bucurie și emoție, elevii Școlii primare Olteni din localitatea Bujoreni au avut parte de o vizită specială din partea părintelui Cristian Balaci, paroh al Parohiei Bujoreni, în cadrul unui proiect educațional ce urmărește consolidarea legăturii dintre Școală și Biserică.

Părintele a fost întâmpinat cu zâmbete de către cei mici, iar momentul central al vizitei a fost o lecție de suflet dedicată Nașterii Mântuitorului Iisus, în care li s-a explicat semnificația acestui mare praznic al creștinătății. Cu o abordare caldă și accesibilă vârstei lor, părintele a povestit despre iubirea lui Dumnezeu față de oameni, despre smerenia Maicii Domnului și despre bucuria venirii în lume a Mântuitorului.
Vizita s-a încheiat cu o surpriză pentru cei mici: aceștia au primit daruri simbolice, constând în dulciuri și icoanițe, aducând un zâmbet pe chipurile fiecărui copil.
Acest eveniment face parte dintr-un program mai amplu de colaborare între Școală și Biserică, care își propune să promoveze valorile morale și spirituale în rândul elevilor. Directorul școlii a subliniat importanța acestor inițiative, menționând că: „astfel de întâlniri nu doar că oferă copiilor un prilej de bucurie, dar îi ajută să înțeleagă mai bine tradițiile și valorile creștine care stau la temelia educației noastre”.
La rândul său, părintele paroh a mulțumit cadrelor didactice pentru deschidere și a exprimat dorința de a organiza în viitor și alte activități comune, accentuând faptul că: „Împreună putem sădi în sufletele copiilor nu doar cunoștințe, ci și dragostea pentru aproapele și pentru Dumnezeu”.

Alte articole despre: