Întâlnirea de lucru a membrelor Ligii Femeilor Creștin Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, joi, 29 ianuarie 2026, a avut loc prima întâlnire din acest an a membrelor Ligii Femeilor Creștin-Ortodoxe din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului. Reuniunea a constituit un prilej de evaluare a activităților desfășurate în cursul lunii ianuarie, precum și de prezentare a cazurilor sociale aflate în situații dificile, care au beneficiat de sprijin financiar din partea asociației.
În cadrul întâlnirii, părintele Siluan Dumitru Scurtu, îndrumătorul spiritual al Ligii, a susținut cateheza intitulată „Perioada Triodului – urcuș duhovnicesc spre Înviere”, în care a evidențiat semnificația liturgică și duhovnicească a acestei perioade pregătitoare pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului. Părintele a subliniat importanța așezării întregii lucrări a asociației sub semnul rugăciunii, al grijii pentru viața sufletească și al iubirii față de aproapele, concretizată prin fapte de milostenie și solidaritate creștină.
Această întâlnire a reafirmat rolul Ligii Femeilor Creștin-Ortodoxe în viața eclesială și social-filantropică a Arhiepiscopiei Râmnicului, evidențiind dimensiunea misionară a slujirii prin implicare, responsabilitate și comuniune.









