Slujire arhierească la Schitul Sfântul Ștefan - Hurezi
Duminică, 27 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Arhidiacon și Întâiul Mucenic Ștefan, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a slujit Sfânta Liturghie la Schitul Sfântul Ștefan, al Sfintei Mănăstiri Hurezi.
Cu această ocazie, obștea s-a îmbogățit cu un nou suflet nevoitor, Înaltpreasfinția Sa săvârșind o tundere în monahism. La slujbă au participat numeroși credincioși și obștea mănăstirii, precum și alți monahi și monahii din zonă.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a subliniat curajul Sfântului Arhidiacon Ștefan și mărturisirea acestuia, plină de dragoste și smerenie, și i-a îndemnat pe credincioși să-L mărturisească pe Hristos Domnul înaintea lumii cu curaj și cu smerenie, cu îndrăzneală și cu dragoste, deopotrivă căutând să nu-L piardă pe Dumnezeu, dar în același timp să-l câștige și pe aproapele.