Conferinţă pastoral-misionară de toamnă, în Protopopiatul Călimăneşti
Marţi, 24 noiembrie, la Sfânta Mănăstire Cozia a avut loc conferinţa pastoral-misionară a preoţilor din Protopopiatul Călimăneşti, organizată de către Arhiepiscopia Râmnicului.
Conferinţa a debutat cu Sfânta Liturghie, care a fost săvârşită în Biserica „Sfânta Treime” a vechii mănăstiri vâlcene de către Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Tema sesiunii de toamnă a conferinţei pastoral-misionare a fost „Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din Eparhii”.
În cuvântul de binecuvântare, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat faptul că „Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur reprezintă pentru noi cei de astăzi chipul adevăratului mărturisitor al lui Hristos: este autorul celei mai reprezentative Sfinte Liturghii din cultul ortodox, este predicatorul prin excelență al Bisericii, apărător al dreptei credințe împotriva atacurilor eretice și, nu în ultimul rând, mare filantrop și organizator al asistenței religioase în Biserică, unind cuvântul Evangheliei cu fapta milosteniei. El a fost și rămâne paradigmă de necontestat pentru toți marii păstori de suflete ai Bisericii noastre”. Totodată, Înaltpreasfinţia Sa a spus că trebuie revalorizată nu doar complementaritatea dintre clerici și laici în activitatea misionară a Bisericii, dar și între călugări și preoții de mir, ca unii ce au aceleași coordonate prioritare în viața lor: dobândirea Duhului Sfânt și rescrierea Cuvântului lui Dumnezeu în inima lor și a semenilor.
A urmat susţinerea a două referate. Pr. Ivan Cristinel Vasile de la Parohia Muereasca de Sus, a susținut referatul „Chipul preotului reflectat în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur”, iar Pr. Lupu Ovidiu de la Parohia Berislăvești a susținut referatul „Mari păstori de suflete ai Eparhiei Râmnicului și rolul acestora în viața duhovnicească a creștinilor de acum”.
În cadrul conferinţei, au fost discutate şi o serie de probleme organizatorice, pastoral-misionare şi administrativ-canonice, spre o mai bună chivernisire a vieții bisericești, culturale și spirituale în Arhiepiscopia Râmnicului.