Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la Mănăstirea Bistrița: „Recunoștința deschide inima omului spre mântuire, nu doar spre binefaceri trecătoare”
„Recunoștința constituie una dintre virtuțile fundamentale ale vieții creștine, fiind expresia conștientă și liberă a relației omului cu Dumnezeu, Izvorul tuturor bunătăților. În Sfânta Scriptură, recunoștința apare ca un act profund teologic, strâns legat de credință, smerenie și comuniune. În Pilda celor zece leproși (Luca XVII, 11–19), Mântuitorul Hristos evidențiază nu doar puterea vindecătoare a harului, ci și drama ingratitudinii umane”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 18 ianuarie, la Mănăstirea Bistrița.
Chiriarhul Râmnicului a reliefat faptul că „toți cei zece leproși, care, stând departe, cer milă Fiului lui Dumnezeu, au primit vindecarea, însă numai unul – samarinean fiind– s-a întors „cu glas mare slăvind pe Dumnezeu” și mulțumind Mântuitorului (Luca XVII, 15–16). La momentul întâlnirii cu cel tămăduit, răspunsul Fiului lui Dumnezeu a fost, cu adevărat, tulburător: „Au nu s-au curățit zece? Dar cei nouă unde sunt?” (Luca XVII, 17).
Această întrebare scoate în evidență diferența dintre simpla primire a darului și asumarea relației personale cu Dăruitorul.
În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur observa că adevărata credință nu se măsoară doar prin cerere, ci mai ales prin mulțumire: „A cere este propriu nevoii, dar a mulțumi este propriu inimii. Astfel, samarineanul vindecat a devenit model al credinciosului care înțelege că harul nu este un drept, ci un dar. „Cel ce mulțumește neîncetat se face vas al harului, iar cel nerecunoscător se lipsește singur de darurile primite”, spune Sfântul Vasile cel Mare.
Ceea ce este semnificativ rămâne faptul că Mântuitorul i-a spus samarineanului: „Credința ta te-a mântuit” (Luca XVII, 19), nu doar „te-a vindecat”, lucru asupra căruia Sfântul Maxim Mărturisitorul a reliefat că „vindecarea trupului este lucrarea bunătății dumnezeiești, iar mântuirea sufletului este rodul unirii libere a voinței omului cu harul”.
Recunoștința devine, așadar, locul întâlnirii dintre harul divin și libertatea umană. Ea deschide inima omului spre mântuire, nu doar spre binefaceri trecătoare.
Așadar, ingratitudinea nu este doar o lipsă de politețe spirituală, ci o formă de înstrăinare de Dumnezeu, fapt pentru care Sfântul Grigorie de Nyssa spune că „uitarea binefacerilor dumnezeiești este începutul căderii minții în întuneric”.
Recunoștința se revelează, în lumina tradiției patristice, ca o virtute esențială a vieții creștine, având dimensiuni hristologice, eclesiale și euharistice. Pilda celor zece leproși nu este doar o relatare a unei minuni, ci o chemare la maturitate duhovnicească, la depășirea unei credințe interesate și la asumarea unei relații vii cu Dumnezeu. Numai cel care se întoarce să mulțumească intră cu adevărat în logica Împărăției lui Dumnezeu”, a spus, în încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
