Colinde și daruri pentru copiii din Parohia Râureni
Parohia Râureni a găzduit, cu prilejul Sărbătorii Nașterii Domnului Iisus Hristos, o frumoasă activitate socială dedicată celor mici, în cadrul proiectului „Fii om bun de Crăciun!", derulat de Biroul de Asistență Socială al Protoieriei Râmnicu Vâlcea.
Într-o atmosferă de rugăciune, în biserica parohială din Râureni a avut loc un concert de colinde care a adus împreună un număr considerabil de credincioși. Astfel, prin glasurile colindătorilor, credincioșii au trăit momente de profundă emoție și înălțare sufletească. Colindele, care sunt nu doar o formă de manifestare artistică, dar și un mijloc de mărturisire a credinței, au unit întreaga comunitate într-o atmosferă de comuniune. În acest context, concertul de colinde a reprezentat o chemare la întărirea legăturii spirituale între credincioși, contribuind la consolidarea unității parohiale.
La finalul concertului, fiecare copil a primit un dar din partea parohiei, iar părintele paroh, în cuvântul de mulțumire, a subliniat importanța acestor activități, în transmiterea valorilor creștine esențiale: iubirea aproapele, generozitatea și comuniunea între oameni. Activitățile contribuie la păstrarea tradițiilor și valorilor spirituale ale poporului român, fiind un remarcabil exemplu de implicare a comunității parohiale în viața socială și duhovnicească a regiunii.
Părintele paroh a încheiat evenimentul cu un mesaj de mulțumire și recunoștință față de toți cei implicați în organizarea acestui eveniment, subliniind că învățăturile adânci ale Crăciunului, acelea de pace, iubire și speranță, trebuie să fie trăite în fiecare zi a anului. Astfel de manifestări contribuie la formarea unei comunități unite, care trăiește bucuria Nașterii Mântuitorului Hristos.









