Tabără de pictură pe sticlă la Mănăstirea Cozia

Mănăstirea Cozia găzduieşte în aceste zile o nouă tabără de pictură, de această dată pictură  pe sticlă, iar invitaţi sunt artişti plastici din diferite zone de tradiţie culturală ale ţării. Tema acestei tabere este legată de personalitatea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Ocrotitorul Râmnicului, a cărui zi de sărbătorire este 27 septembrie. De aceea, „artiştii plastici doresc să aducă prinos de cinstire acestui sfânt ierarh cărturar, care a fost un artist plastic, prin excelenţă, fiind înzestrat de Dumnezeu cu darul zugrăvirii de icoane, cu darul sculpturii, precum şi al miniaturii”, a menţionat artista plastică Filofteia Pisăru din judeţul Vâlcea.

Tabăra de pictură pe sticlă Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul de la Mănăstirea Cozia oferă artiştilor plastici participanţi nu numai posibilitatea de a se întâlni într-un cadru inspiraţional, ci mai ales de a împărtăşi tehnici şi idei pentru a păstra specificul unei tradiţii cultural-religioase din lumea satului de odinioară.

„Icoana pe sticlă este o icoană tradiţională care s-a născut datorită dorinţei ţăranului simplu de a fi mai aproape de Dumnezeu şi de biserică, în sensul că mergea des la biserică şi, fiindcă vedea aceste imagini pe pereţii bisericilor şi pe care le auzea din Sfintele Evanghelii, într-o vreme când doar preotul, învăţătorul, poate şi conducătorul obştii săteşti, erau cei care cunoşteau cartea, dorea şi el ca să cunoască mai multe din viaţa Domnului Iisus Hristos, a Maicii Domnului şi a Sfinţilor. De aceea, ei au dorit să multiplice aceste scene ca să fie mai aproape de Dumnezeu. Astfel aceste ateliere au apărut acolo unde existau glăjării, adică acolo unde se făcea sticlă, fiindcă era singura modalitate de a putea copia. În general, se lucra în familie, în sensul că se lucra etapizat. Deşi se spune că pictura pe sticlă este ceva naiv, totuşi, a fi naiv nu înseamnă a fi şi lipsit de cunoştinţe, iar ei poate aveau mai mult decât cel care face icoana bizantină, şi anume aveau sufletul pe care-l aşterneau pe sticlă, adică pictau cu sufletul pentru că aveau foarte multă credinţă. Se spunea că cel care avea mai multe icoane în casă, ceea ce se şi întâmpla, pentru că panotau pereţi întregi de icoane, era mai aproape de Dumnezeu şi mai ferit de duhurile rele. De aceea, pictura pe sticlă nu a apărut întâmplător, ci din dorinţa fiecărui enoriaş de a avea în casă icoane”, a precizat Marcel Naste, artist plastic din Reghin, judeţul Mureş.

„Am pierdut sensibilitatea de a vedea şi a simţi”

Tehnica picturii, deşi pare simplă, cere pictorului iconar nu numai cunoştinţe, ci mai ales sensibilitate şi credinţă.

„Bucuria unei tabere este comuniunea şi schimbul de experienţă, de tehnici, de idei, de a fi împreună, de a lucra şi de a ne bucura de tot ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu. Împărtăşindu-ne diferitele păreri am observat fiecare că o problemă mare cu care se confruntă societatea noastră este pierderea sensibilităţii de a vedea şi de a simţi lucrurile, toate cele care ne înconjoară. Icoana pe sticlă este o mărturie de credinţă în forma ei pură, populară, simplă şi cu aceste mijloace pe care le aveau la îndemnă de la glăjării au reuşit să formeze o cultură şi să chiar să fie înaintea anilor, pentru că prin pictarea unei icoane pe sticlă cu sufletul, cu credinţa lor mai pură, simţeau şi vedeau cu ochii sufletului mai înainte de a vedea cu ochii trupului. Omul s-a denaturat foarte mult încât astăzi dacă vede o imagine destul de explicită el nu mai ştie de unde să o ia, să o interpreteze, pentru că am pierdut sensibilitatea, iar aceasta se reflectă în viaţa omului. Ţăranul de odinioară nu avea multe, dar cu ceea ce avea a dorit să-L aducă pe Dumnezeu în casă, apoi din casă în faţa porţii de la drum, apoi la troiţele de la răspântii de drumuri şi tot aşa până şi-a construit scara către cer”, a spus Cosmin Pol, sculptor şi pictor din Târgu-Mureş.

Pentru Maria Constantinescu, artist plastic din Bucureşti, experienţa din adolescenţă a taberelor de pictură sub îndrumarea pictorului Costin Ioanid, precum şi din şantierele de restaurare la biserici din Bogata Olteană, Păuşeşti-Măglaşi şi Gura Humorului au apropiat-o foarte mult de icoane.

„M-a influenţat foarte mult pictura de la Arbore care în exterior este aproape monocromă, a rămas albastrul de Voroneţ şi am ajuns acolo într-o după amiază cu cerul noros, când biserica apărea asemenea unei arce care plutea invers pe cer. De aceea, se explică cum icoanele mele au mai mult albastru, turcoaz şi uşor verde, sunt aproape monocrome, iar în partea de sus este triunghiul cu vârful în jos, care înseamnă Dumnezeu Care priveşte spre noi, şi pun o oglindă pentru a simboliza lumina divină a lui Dumnezeu, precum spunem în Crez, Dumnezeu este Lumină din Lumină. Iar triunghiul cu vârful în sus este omul care priveşte spre Dumnezeu, de aceea şi steaua lui David este îmbinarea dintre Dumnezeu şi om. Fiecare are stilul său, însă este foarte interesant pentru că ne întâlnim pictori iconari din diferite părţi ale ţării şi sperăm să fie o expoziţie de succes la Râmnicu-Vâlcea, unde va fi patronată de domnul Gheorghe Dican, cu Arhiepiscopia Râmnicului. Mulţumesc organizatorilor şi sunt fericită că am venit aici, mai ales că este pentru prima oară”, a afirmat artista Maria Constantinescu.

Pictura, un mod de viaţă

 La această tabără de pictură este prezent şi artistul Călin Bogătean din Târgu-Mureş, consultant artistic la Centrul Judeţean pentru Cultură Tradiţională şi Educaţie Artistică, profesor de artă şi iconografie la Şcoala Populară de Arte şi organizator al Taberei de iconografie de la Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Dimitrie de la Sighişoara. Pentru artistul Călin Bogătean, fiecare tabără de creaţie sau întâlnire cu alţi artişti este o experienţă prin care „Dumnezeu rânduie ca în anumite momente să ni se descopere anumite lucruri. Ca organizator al unei asemenea tabere de activităţi religios-culturale acest schimb de experienţă este cunoscută, însă întotdeauna întâlnirea cu alte persoane te ajută să înţelegi lucrurile, pentru că niciodată nu poţi să spui că le ştii pe toate. Ca artist întotdeauna te vei descoperi treaptă cu treaptă. Totodată, ca iconar mult mai mult ţi se va descoperi, dacă îl practici îndelung, depui efort şi eşti serios. Ştiind că este vorba de Mănăstirea Cozia, că este o tabără de iconografie, pentru mine este încă o oază de umplere a sufletului, de întâlnire cu oameni dragi, de împărtăşirea lucrurilor atât artistice, cât şi religioase, timp în care afli diferite lucruri despre oameni, despre ceea ce fac ei şi în felul acesta suntem ziditori unul pentru altul, încercând să ne ajutăm în ceea ce practicăm în fiecare zi. Pentru mine iconografia este un mod de viaţă, pentru că, involuntar, şi familia mea a împărtăşit pictura icoanei pe sticlă şi, nefiind o îndeletnicire a mea zilnică, am învăţat de la ei că icoana pe sticlă este şoadă- în termeni populari-, adică urăţică la prima vedere, însă e atât de profundă şi de sintetică din punctul de vedere al liniei, al cromaticii, încât i se spune naivă, însă descoperind-o, pentru mine a fost ca o revelaţie a trăirilor ţăranului român. Eu sunt un iconar pe lemn, iar icoana pe sticlă o practic mai mult la şcoală, de aceea eu încerc să transpun icoana de lemn pe sticlă, precum au făcut altădată şi ţăranii, fiindcă ei au văzut în biserică icoana pe lemn şi apoi au transpus-o pe sticlă. Pentru mine este un mod de viaţă, de profesie care îmi ocupă tot timpul şi asta îmi face mare plăcere, pentru că îmi descoperă lumi noi. Icoana este separată de arta plastică, pentru că are o altă rezonanţă, o altă trăire, pe care o descoperi singur prin darul pe care-l dăruieşti, prin transfigurarea ta şi prin apropierea ta de cele sfinte. În felul acesta, cu cât te apropii mai tare de latura spirituală, cu atât şi răspunsul tău va veni mai repede, mai profund, de aceea cu cât te vei dărui mai mult, cu siguranţă că şi Dumnezeu va răsplăti înzecit”.

Valorificarea artiştilor şi a iconografiei autentice

 Alături de artişti consacraţi în pictura pe sticlă se află şi artişti plastici care doresc să aprofundeze această tehnică.

„Pictura pe sticlă are nişte calităţi specifice, pe lângă rezistenţa în timp a suportului şi faptul că suportă mai bine trecerea timpului, dacă este bine realizată, redă strălucirea culorii. Totodată, se poate folosi mai ales liniatura, ceea ce pentru mine este mai important pentru că sunt grafician de formaţie. Lucrările pe sticlă pe care le fac sunt destul de personale, caut compoziţii mai ample, în sensul picturii de icoană. Am făcut un gen de icoană mai personalizată, decalând foarte clar zona de icoană clasică, făcută după izvod, după icoanele vechi, de cea de interpretare liberă, în care mi-am permis să am o mare autonomie de artist, gândind relaţia cu sfinţii şi cu îngerii pe care i-am redat într-un mod personal”, a explicat artistul plastic Mircea Nechita din Bucureşti.

„Tabăra aceasta este deosebită pentru mine, poate chiar un miracol ca să pictez şi să fac aceasta. Am început cu pictura laică, dar am vrut mai mult, am vrut să pătrund în domeniul acesta şi am văzut cum toate vin de la Dumnezeu, iar sufletul se bucură de ceea ce primeşte. Nu poţi să faci ceva dacă nu ai dăruirea, căci lucrurile acestea se fac în timp, prin muncă. Pictura laică, după părerea mea, se face mai uşor, dar pictura religioasă, în special cea bizantină - pe care nu o stăpânesc în totalitate, are atâta profunzime încât ai senzaţia că mereu ai câte ceva de învăţat şi ai multe de învăţat. De aceea, iubesc acest domeniu şi doresc să merg mai departe cu ceea ce am făcut. Îmi dă o mare bucurie, pentru că în momentul în care mă apuc de pictat, zâmbesc, iar acesta vine din interior. M-a întrebat cineva dacă aici mă simt ca o studentă, însă nu mă simt aşa, ci extraordinar. Mă uit în stânga, văd mănăstirea, în dreapta munţii, în jurul meu chiliile şi pe părinţii călugări, mi se pare o atmosferă din care nu ai mai vrea să ieşi. Mă bucur mult că mă aflu aici şi este o experienţă extraordinară şi mulţumesc tuturor celor care au contribuit la organizarea acestei tabere, în primul rând Înaltpreasfinţitului Varsanufie, care s-a gândit să schimbe ceva, artistic mă refer, nu la altceva, şi anume cu privire la valorificarea iconografiei autentice pe care să o regăseşti şi spre vânzare, pentru că sunt atâţia pictori de biserici care pot să facă foarte mult în acest sens. De aceea, am venit să dăruiesc din ceea ce am primit în dar, nu ştiu dacă este mult, dar puţinul meu cu al celorlalţi poate înseamna mult pentru Biserică”, a spus artista plastică Marilena Târcavu din Bucureşti.

Desfăşurată pe parcursul unei perioade îndelungate, în cursul zilelor următoare sunt aşteptaţi să participe şi alţi artişti plastici, şi anume Cristina Berechet din Bucureşti şi Ion Filigean din judeţul Vâlcea. Organizată de Arhiepiscopia Râmnicului şi Uniunea Artiştilor Plastici din România, filiala Vâlcea, această tabără de pictură pe sticlă are între obiective dezvoltarea patrimoniului cultural-artistic, precum şi a receptivităţii picturii bisericeşti, ca act de mărturisire a credinţei. De aceea, râmnicenii sunt invitaţi să participe la vernisajul acestor icoane, vineri, 27 septembrie, ora 17:00, la Galeria de Artă Artex din municipiul Râmnicu-Vâlcea.