„Să încercăm cu toate puterile să înviem sufletele noastre și ale semenilor prin Învierea Domnului nostru Iisus Hristos”
„Prin Învierea Domnului se restabilește la adevărata sa dimensiune nu doar comuniunea omului cu Dumnezeu, Domnul înălțând la Cer firea umană, ci și comuniunea dintre semeni: „Duceți-vă și vestiți fraților Mei, ca să meargă în Galileea, și acolo Mă vor vedea” (Matei XXVIII, 10), a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la Vecernia Învierii, săvârșită în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae”.
„Bucuria și pacea devin premise ale iubirii față de semeni și ele izvorăsc din libertatea față de frica morții desființată de Mântuitorul Hristos prin Învierea și Înălțarea Sa la Cer”, a mai spus Înaltpreasfinția Sa.
La slujba Vecerniei, textul evanghelic din cadrul slujbei a fost citit în 12 limbi: română, greacă, latină, ebraică, slavonă, rusă, bulgară, engleză, germană, italiană, spaniolă și franceză.