Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Sfântul Ioan Botezătorul a dorit să trezească conştiinţele tuturor acelora care veneau la râul Iordan pentru a primi botezul pocăinței”
„Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească spre Lumină ca toți să creadă prin el” (Ioan I, 6-7). Cele profețite în Legea Veche se împlinesc în Legea Nouă, atunci când omul renaște la viață. Vedem că încă din Legea Veche, iudeii erau scufundați în apele Iordanului, din dorința de a înneca păcatul și a dobândi curăția”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în cuvântul împărtășit preoților și credincioșilor în Duminica dinaintea Botezului Domnului, la Parohia Rădăcinești din Protoieria Călimănești.
Înaltpreasfinția Sa a subliniat că „predica Sfântului Ioan Botezătorul semăna în sufletele oamenilor dragostea pentru Dumnezeu, dorința de a se așeza pe calea Împărăției și, de aceea, îndeamnă: „gătiți calea Domnului”. Calea Domnului este calea vieții, este calea nouă și vie” (Evrei X, 20), este „calea adevărului” (II Petru II, 2), este „calea cea dreaptă” (II Petru II, 15), este „calea dreptății” (II Petru II, 21), este „calea păcii” (Luca I, 7-9), (Romani III, 17) și a mântuirii (Fapte XVI, 17).
Pe această cale, cuvântul Sfântului Ioan era ca un vânt aspru smulgea buruienile și pregătea pământul, pentru venirea primăverii celei veșnice, cum se vestește prin proorocul Isaia: „Tot trupul este ca iarba şi toată mărirea lui, ca floarea câmpului! Se usucă iarba, floarea se veştejeşte, că Domnul a trecut pe deasupra. Poporul este ca iarba. Iarba se usucă şi floarea se veştejeşte, dar cuvântul Dumnezeului nostru rămân veac” (Isaia XL, 6-8). El a dorit să trezească conştiinţele tuturor acelora care veneau la râul Iordan pentru a primi botezul pocăinței. Astfel, toate cele vechi erau uscate și smulse, pentru venirea Domnului, cum spune proorocul Isaia: „În pustiu gătiţi calea Domnului, drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru. Toată valea să se umple şi tot muntele şi dealul să se plece; şi să facă cele strâmbe, drepte, şi cele colţuroase, căi netede” (Isaia XL, 3-4).
Totodată, scufundarea în Iordan practicată de Sfântul Ioan Botezătorul arăta voința omului de a fi curat în întregime și era numai un semn al pocăinței și al curățirii ce urma să vină, cum însuși spune: „Eu unul vă botez cu apă, spre pocăinţă” (Matei III, 11). Prin „botezul pocăinței” nu se primea în realitate iertarea păcatelor, el fiind numai o pregătire „spre iertarea păcatelor” (Luca III, 3), aceasta urmând să fie dăruită de Mântuitorul Hristos, prin trimiterea în lume a Duhului Sfânt, precum a spus: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 22-23). În apele sfințite ale Tainei Botezului, omul cel vechi și păcatul sunt omorâte, iar omul cel nou înviază sau renaște la adevărata viață, prin dobândirea Duhului Sfânt, cum spune Apostolul Petru: „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt” (Fapte II, 38). Nu apa în sine are puterea de a ierta păcatelor, ci numai Duhul Sfânt, Care Se coboară în apă și o face lucrătoare asupra întregii ființe a omului.
De aceea, ne încredințează Sfântul Ioan Botezătorul că Dumnezeu curăță tot ceea ce este vechi și abia apoi varsă harul înnoirii și al vieții veșnice, cum se spune prin proorocul Osea: „Să ne întoarcem către Domnul, căci numai El, după ce ne-a rănit, ne tămăduieşte, iar după ce ne-a bătut, ne leagă rănile noastre” (Osea VI, 1-2). Așadar, ne apropiem de Luminatul Praznic al Botezului Domnului spre a dobândi simţirea care este mai presus de orice cunoaştere, prezenţa tainică, în har, a lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
