„Mândru-i cerul”
Cuvânt tămăduitor
Dumnezeu odihnește în inimile celor blânzi, iar sufletul tulburat este scaun pentru diavoli.
Nu mă pot realiza în iubire, dacă nu există în fața mea un Tu care mă face responsabil.
Precum focul cel pământesc preface lutul cel moale în vas vârtos, aşa şi focul Duhului Sfânt, când cuprinde un suflet, îl face mai tare decât fierul, aşa că păcatul nu-l mai poate strica.
Când vezi vreun gând că-ţi făgăduieşte slavă omenească, să ştii sigur că-ţi pregăteşte ruşine.
Nu socoti drept lucru mare faptul că pari mai bun decât cei răi, ci întristează-te pentru că te întrec cei mai buni.
Cei ce nu au povățuitor cad ca funzele. Mântuirea vine acolo unde se păzesc poruncile și se ascultă sfaturile.
Ascultarea cea adevărată este răsplătită cu ascultare. Căci dacă cineva Îl ascultă pe Dumnezeu, și Dumnezeu îl ascultă pe el.
Copilul meu, zi și noapte să-ți amintești de cel care-ți vorbește Cuvântul lui Dumnezeu și să-l cinstești ca pe Domnul!
Să-l socoteşti pe aproapele tău mai bun decât tine, să-i ceri sfat în loc să-i dai tu, iar lipsurile lui să i le completezi cu dragostea ta. Fă aceasta şi te mântuieşti.
Acela care nu împlinește poruncile lui Hristos să nu socotească că nu s-a lepădat de El. Fiindcă orice călcare de poruncă, orice neascultare, este o lepădare de Hristos.