Antim Ivireanul, „floarea cu străluciri de aur a toată arta cea bună”
Arhiepiscopia Râmnicului şi Uniunea Artiştilor Plastici din România au organizat vineri, 27 septembrie, la Galeria Artex din Râmnicu-Vâlcea vernisajul Expoziției de acuarelă și icoane tradiționale pe sticlă, desfășurată sub patronajul spiritual al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul. Lucrările expuse pe simeze aparțin celor 23 de artiști plastici participanți la două tabere naționale de creație organizate de cele două instituții.
Iubitori de artă au participat în după amiaza zilei de vineri, 27 septembrie, la vernisarea unor lucrări realizate în cadrul Taberelor naționale desfășurate la Mănăstirea Cozia, și anume acuarelă, în perioada 4-14 septembrie, și icoane pe sticlă, în perioada 16-26 septembrie. Lucrările în acuarelă expuse pe simeze aparțin artiștilor plastici: Valeriu Jabinschi, Ion Jabinschi, Gheorghe Diaconu, Olga Diaconu, Lucia Juncu (toți din Republica Moldova), Eugen Măcinic (Sebeș/ Alba), Grigore Carata (Tulcea), Eugen Mircea (Iași), Laurențiu Midvichi (Tulcea), Corneliu Drăgan Târgoviște (București), Mirela Hagiu (București), Manuela Hagiu (București), Corina Preda Perianu (București), Gabrel Baban (Fălticeni/Suceava).
De asemenea, icoanele pe sticlă aparțin artiștilor plastici: Marcel Naste, Călin Bogătean și Cosmin Pol din Mureș; Cristina Ionescu Berechet, Mircea Nechita, Maria Constantinescu și Marlena Târcavu din București; Filofteia Pisăru și Ion Filigean din Vâlcea.
Coordonator al proiectului a fost Filofteia Pisăru, iar curatorul expoziției a fost Gheorghe Dican, vicepreședinte al U.A.P. din România și președintele U.A.P. Vâlcea, care a precizat că, alături de frumoasele roade vizuale ale artiștilor plastici, la finalul primei tabere de creație, cea de acuarelă, a luat naștere C.A.A.R., și anume „Clubul Artiștilor Acuareliști din România”, prin intermediul căruia artiști plastici din România și Republica Moldova vor readuce în actualitate acuarela.
La vernisaj, din partea Arhiepiscopiei Râmnicului a fost prezent pr. consilier cultural Ștefan Zară, care și-a exprimat dorința de a fi permanentizate cele două tabere de creație, desfășurate sub ocrotirea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, arhiereu mărturisitor al Bisericii noastre și artist filocalic, pe care Dositei Notara al Ierusalimului îl numea „floarea cu străluciri de aur a toată arta cea bună”. Totodată, părintele consilier a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie.
„Spiritualitatea românească a văzut întotdeauna în icoană un dar de mare preț al sufletului nostru, ce face parte din fiinţa noastră naţională.
De multe ori teologia răsăriteană a definit icoana ca fiind o fereastră spre absolut, după cunoscuta expresie a teologului francez Michel Quenot. Astfel, însuși Sfântul Dionisie Areopagitul mărturisea despre acestea: „Cu adevărat icoanele văzute sunt de fapt văzutele celor nevăzute”, iar Părintele Stăniloae spunea că „icoana este fereastră spre transcendenţa dumnezeiască”. Adâncind învățătura Sfinților Părinți în acest sens am putea spune că icoana este mai mult decât o fereastră, este o poartă către Împărăția lui Dumnezeu, pentru că în timp ce fereastra îți permite să întrezărești, să vezi dincolo, să contempli, poarta îți dă voie să mergi mai departe, să intri prin ea. În acest sens, icoanele sunt realități văzute ale Împărăției nevăzute a lui Dumnezeu sau pot fi asemuite unor porți, prin care Împărăția lui Dumnezeu comunică cu această lume, fiind prezentă prin chipuri sfinte și simboluri, aducându-le pe cele trecute și pe cele viitoare în acest timp, de astăzi. Astfel, şi icoana, asemenea şi pictura bisericilor, sunt mai mult decât ferestre prin care se poate admira frumuseţea raiului deschis prin Înomenirea Fiului, ele fiind efectiv porţile prin care se poate pătrunde în lumea Împărăţiei cerurilor.
Expoziția de față are tocmai acest rol, de a-L așeza pe Dumnezeu și pacea Împărăției Sale în inimile noastre, ca realitate prezentă de acum, nu ca pe ceva viitor ce doar întrezărim aici și acum.
Un alt scop al acestei expoziții este punerea în valoare a incomensurabilului patrimoniu al spiritualității monahale vâlcene, cât și o reîntoarcere la valorile artistice autentice ale neamului nostru, în zilele noastre promovându-se de prea multe ori kitsch-ul, chiar urâtul. Expoziția de față este un semnal de alarmă și anume că trebuie să ne reîntoarcem către rădăcinile neamului nostru, dar și o încercare de a arăta că filocalia, iubirea de frumos, este cultivată în Biserica noastră, iar icoana este și un rod al trăirii în Duhul Adevărului”, a reliefat Înaltpreasfinția Sa.
La finalul mesajului, Părintele Arhiepiscop Varsanufie a mulțumit domnului Gheorghe Dican, pentru organizarea celor două tabere și a vernisajului, precum și artiștilor care au împărtășit privitorilor bucuria creației lui Dumnezeu.
Vernisajul s-a încheiat cu Luiza Barcan, istoric și critic de artă, care a menționat că acest eveniment îmbogățește și sporește duhovnicește activitatea UAP Vâlcea.
„Inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie mi se pare salutară deoarece ea continuă oarecum lucrarea Sfântului Antim Ivireanul, care a fost un mare artist. De aceea este o idee foarte bună ca artiștii să se reunească aici atât într-o tabără de pictură religioasă, cât și într-o tabără de pictură laică. Cele două componente ale expoziției se leagă destul de bine, iar artiștii, fiind invitați să stea la mănăstire, să cunoască locurile, să se împărtășească de frumusețea locașurilor de cult din Vâlcea, unde avem numeric o cantitate impresionantă de locașuri de cult, dar și calitativ ele sunt cu totul speciale, dincolo de faptul că lucrează niște lucrări deosebite, vor duce mai departe știrea că în aceste locuri sunt monumente atât de frumoase. Întâlnirile artiștilor reprezintă și un schimb de experiență, înseamnă posibilitatea de a se întâlni, de a se cunoaște, de a vedea cum lucrează fiecare. Eu sper că aceste proiecte vor continua și felicit pe toți artiștii participanți”, a spus criticul de artă Luiza Barcan.
Evenimentul cultural-religios face parte din seria de manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, ocrotitorul spiritual al municipiului Râmnicu-Vâlcea.