Patriarhul Justinian Marina a fost pomenit în satul natal, la Mănăstirea Suiești

La slujba de pomenire au participat părinți consilieri, stareți și starețe de la mănăstiri, preoți de la parohiile din protoieriile Drăgășani și Horezu, reprezentanți ai autorităților locale, membre ale Ligii Femeilor Creștine din Arhiepiscopia Râmnicului, precum și credincioși din localitatea natală a vrednicului de pomenire patriarh.

După săvârșirea slujbei Parastasului, Părintele Arhiepiscop a rostit cuvântul comemorativ, intitulat Patriarhul Justinian, apostol al Bisericii și Neamului românesc în vremuri de restriște, accentuând faptul că „Cercetarea istorică sine ira et studio a dovedit că vrednicul de pomenire patriarh Justinian a fost un slujitor providențial pentru Biserica noastră, salvând Biserica Neamului de la distrugerea ei. După o viaţă de permanentă luptă împotriva comunismului ateu în care Biserica, pe care a cârmuit-o cu binecuvântarea lui Dumnezeu, nu numai că a supravieţuit, dar a şi înflorit, pătrunzând norii vremurilor şi vâltoarea lor, Patriarhul Justinian a trecut la cele veșnice la 26 martie 1977 și a ales să-şi doarmă somnul de veci în voievodala biserică a Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti”.

Prezentând bogata lucrare misionar-culturală, duhovnicească și administrativă, Înaltpreasfinția Sa a întărit faptul că: „Toată activitatea Patriarhului Justinian este o simbioză între preocupările sacerdotale, didactice şi cele practice de implicare socială profundă: grija pastorală faţă de slujitorii sfintelor altare, preocuparea permanentă faţă de învăţământul teologic, dialogul cu celelalte confesiuni creştine dar şi cu cele necreştine şi, nu în ultimul rând, apostolatul social iniţiat şi atât de mult prețuit de el. În acest sens, pilduitoare pentru noi sunt cuvintele din Testamentul său: «N-am adunat aur și argint, nici bijuterii sau pietre scumpe, fiindcă niciodată nu mi-am pus nădejdea în ele, ci totdeauna mi-am pus nădejdea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Care niciodată nu m-a părăsit. În tot cursul vieții mele, deși am fost supus slăbiciunilor omenești, milostivirea lui Dumnezeu cea nemărginită nu s-a depărtat de la mine. Pentru aceasta m-am sârguit să pășesc pe căile mântuirii, îndeletnicindu-mă cu citirea și tipărirea Sfintelor Scripturi, învățăturile Sfinților Părinți, dascăli ai Bisericii Ortodoxe și, potrivit cu duhul lor, am folosit toate puterile mele spre zidirea, îndreptarea și împodobirea sfintelor biserici și sfintelor mănăstiri. Despre viața și activitatea mea s-a scris și se va mai scrie. Din ceea ce s-a scris până acum și din scrierile mele în unsprezece volume de Apostolat Social (pastorale, predici, cuvântări etc.), generațiile viitoare vor afla calea pe care să-mi urmeze pilda, ca să-și facă și ei din plin datoria față de Biserică și Țară pentru promovarea idealurilor și aspirațiilor lor»[1].

Într-o perioadă în care toate instituţiile statului român trebuiau să se schimbe potrivit noii ideologii materialist atee, iar Biserica lui Hristos trebuia să dispară, Pronia lui Dumnezeu, prin vrednicul patriarh, a făcut ca numele Bisericii Ortodoxe Române să fie pomenit în toate Bisericile Ortodoxe surori, în întreaga Europă, în Asia şi în Africa.

Cârmuitor în vremuri tulburi, Preafericitul Părinte Justinian a avut dificila misiune de a conduce corabia Bisericii în valurile cele mai cumplite”.

În încheierea Cuvântului său, Înaltpreasfinția Sa a subliniat faptul că Patriarhul Justinian Marina „a fost un neîntrecut apărător al tradițiilor strămoșești, pomenindu-și la fiecare rugăciune părinții, moșii și strămoșii săi, așa cum el însuși mărturisea, lucru deprins de la mama sa: «Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moştenit de la bunicii, moşii şi strămoşii mei, vrednici slujitori ai Bisericii şi Patriei, pomeniţi totdeauna la marile praznice de credincioasa mea mamă cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată»[2].

Nu în puține rânduri a subliniat în cuvântările și scrierile sale necesitatea îngrijirii păstorului de tradițiile străbune: «De felul cum fiecare preot va şti să se achite de îndatoririle sale faţă de morţii săi, de felul cum va şti să îngrijească cimitirul satului, de felul cum face rugăciunile pentru pomenirea celor morţi, de felul în care familia lui îşi arată credinţa în înviere, făcând pomenirea celor adormiţi, după datina străbună, de toate acestea depinde susţinerea credinţei în învierea morţilor. De felul cum preotul va rândui locul de veci al înaintaşilor săi, de felul în care va şti să îngrijească mormintele preoţilor de dinaintea lui şi nu le va lăsa în părăsire, de felul acesta depinde întărirea credinţei în înviere, în sufletele păstoriţilor noştri[3]».

Să-l pomenim și noi mereu în rugăciunile noastre așa cum ne-a învățat, el însuși. Să-l pomenim aici, în satul unde s-a născut și s-a format duhovnicește, să-l pomenim în bisericuța de lemn, sub care și-a înmormântat bunii săi părinți și pe care a ctitorit-o pentru consătenii săi, să-l pomenim în mănăstirea pe care am construit-o spre veșnica lui pomenire în satul natal, să-l pomenim în fiecare Sfânt Altar al Neamului acestuia pentru că Patriarhul Justinian Marina este Părintele nostru al tuturor.

Veșnică să-i fie odihna în ceata drepților, acum și pururi și în vecii vecilor! Amin!”.

            Vrednicul de pomenire patriarh Justinian Marina, cel de-al treilea întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, s-a născut în data de 22 februarie 1901, în localitatea Suiești, județul Vâlcea. A rămas în conștiința poporului ortodox român prin restaurarea și consolidarea mănăstirilor și bisericilor care au fost încercate în perioada celui de-al Doilea Război Mondial; prin reorganizarea învăță­mântului teologic ortodox; prin crearea unor așeză­minte de asistență socială pentru preoți și călugări și, nu în ultimul rând, printr-o frumoasă operă duhovnicească.