„Nu a existat alt temei al răstignirii Mântuitorului Hristos decât mântuirea noastră”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit duminică, 12 septembrie, slujba de sfințire a Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Ciumagi a comunei Lădești.
„Nu a existat alt temei al răstignirii Mântuitorului Hristos decât acela ca noi „să ne mântuim, luând prisosința harului și a îndreptării spre viața veșnică” (Romani V,6). „El era mai curat decât orice jertfă - învață Sfântul Ioan Gură de Aur - și, de aceea, se numea pe Sine jertfă”, a subliniat Chiriarhul Râmnicului în cuvântul de învățătură împărtășit preoților și credincioșilor la finalul Sfintei Liturghii.
„Mântuirea adusă de Domnul nostru Iisus Hristos prin răstignirea pe cruce se realizează în mod subiectiv prin „unirea lui Hristos cel răstignit şi înviat cu oamenii ce cred în El, pentru ca şi ei să poată muri păcatului şi învia”, după cum arăta Părintele Dumitru Stăniloae.
Măsura tuturor celor ce țin de mântuire, de răscumpărare, de credință și de fapte bune este iubirea lui Dumnezeu. Intensitatea dragostei lui Dumnezeu pentru om a fost crucea și răstignirea Mântuitorului Hristos și, de aceea, se cuvine să trezim în sufletele noastre iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
Biserica Sfântul Ierarh Nicolae a fost zidită între anii 1921-1925 prin stăruința Ieromonahului Grigorie D. Toma, viețuitor al Sfintei Mănăstiri Tismana, pentru nevoile și râvna de rugăciune ale binecredincioșilor creștini din acest sat care au contribuit prin jertfă și osteneală la edificarea casei închinate Preabunului Dumnezeu. Târnosirea locașului de închinare a fost săvârșită în data de 25 noiembrie 1925 de către episcopul Vartolomeu Stănescu.
De-a lungul timpului s-au realizat și alte intervenții de consolidare și reparare a bisericii. Astfel, a fost necesară mai ales intervenția Preotului Octavian Stănciulescu, care, ajutat fiind de Membrii Consiliului Parohial, între anii 1942 și 1974 a restaurat parțial pictura interioară și a efectuat și alte reparații la nivelul întregii incinte. A fost resfințită în ziua de 10 noiembrie 1974, de către episcopul Iosif Gafton al Râmnicului.
Lucrările de restaurare actuale au început în anul 2012 și s-au finalizat în anul 2021, prin strădania PC Pr. Paroh Ilie Udrea, ajutat fiind de Dl. Daniel Nicoale Munteanu, de Membrii Consiliului Parohial, de enoriași și de alți binecredincioși creștini.