Cercul pastoral-misionar „Băbeni” s-a întrunit la Parohia Băbeni I - Ungureni
Marți, 13 noiembrie 2018, în Protopopiatul Râmnicu-Vâlcea, la Parohia Băbeni I - Ungureni, orașul Băbeni, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a avut loc întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar „Băbeni”.
Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Unitatea națională - bază a demnității naționale”, de către părintele Stoica Mihai Romulus, preot coslujitor la Parohia Băbeni I.
În cuvântul său, părintele, a evidențiat că Biserica Ortodoxă, care a însoţit și a slujit poporul român de la nașterea sa în istorie, a cultivat permanent în sufletele credincioșilor români conștiinţa că au aceeași obârșie, limbă și credinţă creștină. „Biserica a fost alături de popor în momentele de răscruce ale vieţii lui. Aşa găsim credincioşi şi preoţi în revoluţiile lui Doja, lui Horea, Cloşca şi Crişan, lui Tudor Vladimirescu, în Revoluţia din 1848, în mişcarea pentru unirea Principatelor Române, în Războiul pentru Independenţă, în realizarea Unirii din 1918. Unitatea religioasă a fost unul dintre factorii de unitate şi Biserica a sprijinit lupta poporului pentru realizarea unităţii statale. Însuşi faptul că românii de pretutindeni aparţineau aceleiaşi Biserici, în aşa fel încât în orice biserică românească ar fi intrat preotul sau credinciosul român se simţea ca acasă, căci erau aceleaşi sfinte slujbe, aceleaşi rânduieli şi aceleaşi învăţături de credinţă, a constituit un element de unitate, şi naţională, nu numai bisericească.”, a subliniat părintele.
După prezentare s-au purtat discuții pe marginea temei susținute. În continuare s-au dezbătut o serie de probleme administrative, fiind identificate și modalități privitoare la intensificarea activităților social-filantropice și misionar-pastorale la nivelul parohiilor.
În încheiere, părintele Radu Constantin Miulescu, responsabil de lucrările cercului, a mulțumit preoţilor prezenţi pentru participare.
Întrunirea preoţilor din Cercul pastoral „Băbeni” a fost un prilej de sporire a comuniunii şi de intensificare a colaborării între preoţi, iar pentru credincioşi a fost un prilej de întărire în credinţă şi de integrare reală în viaţa Bisericii.
Manifestarea se încadrează în rândul evenimentelor dedicate „Anului omagial al unității de credință și neam și Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri (din 1918)”, în Patriarhia Română.