Cateheze în Protopopiatul Horezu

La Parohia Foleștii de Sus, prăznuirea a început cu slujba Vecerniei cu Litie, la finalul căreia, părintele Vasile-Emanoil Găman împreună cu profesorul de religie Liviu-Bogdan Tudor au vorbit despre Minunile Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, arătând că acesta „s-a săvârşit din viaţă la 26 octombrie 299. Sluga sa credincioasă, Lupu, a luat toga (haina) sa de purpură, primită ca semn al înţelepciunii, plină de sânge, şi inelul său de general, a înmormântat rămăşiţele pământeşti şi a plecat în părţile Macedoniei de unde venise, la Tesalonic. Acolo avea un prieten, Leonţiu, din părţile Daciei la care a stat.

Haina şi inelul Sfântului făceau minuni şi tămăduiau neputinţele celor credincioşi. Auzind, noul conducător al Iliricului a poruncit să fie prins acest ucenic al lui Hristos şi slugă credincioasă a lui Dimitrie. Şi la doi ani după mucenicia lui Nestor şi Dimitrie, i s-a tăiat capul şi lui Lupu.

Văzând aceste cruzimi, Leonţiu s-a îmbolnăvit greu şi ultima sa nădejde era să vadă moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie în puterea căruia credea. A luat haina mucenicului şi inelul său şi-a vândut agoniseala, a făcut o raclă de argint pentru odoarele sfinte şi dorea să treacă în părţile Dacoromaniei, la părinţi sau la rude.

Înainte însă a trecut pe la locul unde fusese întemniţat Mucenicul, a săpat unde îi spusese Lupu şi în loc de trup putrezit şi urât mirositor a găsit trup luminat din care ieşea un parfum de mir de nard, iar Sfântul, în vedenie, nu i-a îngăduit ridicarea moaştelor.

Îndată s-a tămăduit Leonţiu şi-a recăpătat forţele fizice şi s-a întărit sufleteşte. Urmărit fiind de furia persecutorilor, a luat haina şi inelul sfântului şi a trecut Dunărea în părţile noastre (la Tibiscum în Banat), unde, la populaţia dacoromână, era în siguranţă. Şi aici sfintele odoare au făcut tămăduiri şi minuni.

Astfel, după istorisirile lui Leonţiu, două fete gemene care erau mute, dar foarte vrednice, au ţesut pe o maramă chipul Sfântului mucenic şi îndată au început să vorbească. Cu acest chip al Sfântului şi cu haina sa a fost vindecată o femeie oarbă, încât toată provincia Daciei devenise protejată de Sfântul şi Marele Mucenic Dimitrie, care în tinereţe fusese în aceste locuri: fie cu tatăl său, fie ca fruntaş al armatei pe graniţa imperiului, Dunărea, fie ca diacon al episcopului Irineu de Sirmium, cetate numită, apoi, Mitrovita, în amintirea sa.

După zece ani, dându-se libertate creştinilor de către Constantin cel Mare (313), năvălind şi goţii în aceste părţi ale Dunării, Leonţiu este nevoit să se întoarcă în părţile Tesalonicului. Dunărea fiind mare şi furioasă, Leonţiu a cerut ocrotirea Sfântului, i-a întins haina pe apă şi-a făcut semnul crucii şi a trecut fără primejdie pe malul drept. A mers la Tesalonic, a ridicat o biserică pe locul temniţei, înfăptuindu-se lucruri minunate pentru mulţumirea credincioşilor.

Un prieten al mucenicului, Victor, care era din Africa şi om bogat şi care fusese botezat de mama lui Dimitrie, auzind de martiriul prietenului său, întâmplându-se şi o foamete în acele regiuni, a venit cu corăbii multe încărcate cu greu, şi cu aur şi argint, a rugat pe sfânt să i îngăduie punerea moaştelor la loc de cinste, i-a făcut o raclă de aur şi a zidit o biserică impunătoare, apoi, s-a retras în ţara sa plin de mângâiere şi mulţumit sufleteşte.

Însuşi noul conducător creştin al Iliricului, Marian, atingându-se de moaştele Mucenicului s-a vindecat de o boală cronică, un îndrăcit a fost tămăduit, alt bolnav de friguri s-a făcut sănătos. Mai târziu (secolul VI), împăratul Justinian, originar din părţile dunărene, care îl avea protector pe Sfântul si Marele Mucenic Dimitrie, i-a cerut încuviinţarea să ia din moaşte pentru antimisul catedralei Sfintei Sofii din Constantinopol, dar când s-a apropiat de raclă au ieşit scântei şi toţi s-au înspăimântat, iar împăratul a cerut iertare pentru îndrăzneală.

Venind slavii în localitatea Sirmium au distrus-o (604) si au numit-o Mitrovita (cetatea lui Dimitrie), moaştele fiind duse la Salonic. După Sinodul VII ecumenic, (787), Biserica a rânduit pomenirea Marelui Mucenic, izvorâtor de mir, la 26 octombrie.

Năvălind barbarii (în secolele IX-XIl), biserica a fost din nou devastată si arsă, dar moaştele si racla au rămas neatinse.

În timpul fraţilor Asăneşti (sec. XII), Sf. Dimitrie era ocrotitorul Balcanilor, în 1204, latinii ridică moaştele şi le duc în Apus în Biserica San Lo-renzo (Campo), lăsând la Tesalonic numai racla. Deasupra moaştelor s-a pus o inscripţie: Aici odihneşte trupul Sf. Dimitrie (HRCSD). Relicvele sfinte au fost uitate în 1520, cu prilejul renovării bisericii, moaştele au fost găsite intacte şi cu bun miros.

În 1592 s-a stabilit serbarea sfântului la 8 octombrie. Prin 1700, Negroni, epitropul Mănăstirii San Lorenzo, trimite moaştele la Roma, iar cardinalul Alb ani le aşează la loc de cinste într-o raclă frumos împodobită (1779). Sf. Dimitrie a fost luat drept protectorul Veneţiei în lupta antiotomană, păstrându-se aici şi icoana Sfanţului (de la Ancona) făcută de împăratul Justinian al II-lea.

Însă lăcomia sultanului, care intră în Europa în anul 1337, s-a îndreptat spre această comoară, dar numai câţiva călugări şi locuitori ai Tesalonicu-lui au înfrânt, în nenumărate rânduri, ostile musulmane.

Mircea cel Bătrân, odată cu urcarea pe tron, dă ajutor românilor macedoneni să repare biserica Sf. Dimitrie. Tesalonicul cade sub turci (1387). Ilustrul conducător musulman, auzind de minunile Mucenicului, s-a convertit la creştinism şi s-a făcut ucenic al lui Hristos, mai ales când a văzut cum un suferind de oftică şi năduf, cu numele de Mavrichie, s-a vindecat, atingându-se de raclă.

Însuşi Episcopul Tesalonicului a fost scăpat în chip minunat din mâinile osmanlâilor, la intervenţia nevăzută a Sfântului.

Se istoriseşte şi un moment interesant, când Marele Mucenic ceartă pe un slujitor, Onisifor, pentru faptele lui urâte – nu lăsa lumânările să ardă în întregime şi nu rostea numele tuturor credincioşilor care dădeau pomelnice şi cereau mijlocirea Sfântului.

Se pot înşira alte multe şi importante fapte, care, parte sunt moştenite din tradiţie prin rugăciunea Acatistului, iar parte sunt consemnate de Sfântul Simion Metafrastul si alţii.

Moaştele Sfântului Dimitrie au fost readuse după opt sute de ani de la Roma la Salonic, în 1966, cu aprobarea ecumenistului-papă Paul VI, unde se găsesc şi astăzi, alături de Moaştele Sfântului Grigore Palama şi Sf. Simion – noul teolog al Tesalonicului”.