Ziua Limbii Române – „sărbătoare a identității și demnității poporului român”
Ziua Limbii Române este celebrată anual începând cu 31 august 2013, fiind o „sărbătoare a identității și demnității poporului român”, a transmis Patriarhul Daniel la prima celebrare a acestei zile.
În 19 martie 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 53 privind instituirea Zilei Limbii Române.
Potrivit actului normativ, Ziua Limbii Române poate fi marcată de autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific.
Sărbătoarea constituie un prilej de celebrare și aprofundare a limbii materne și de recunoaștere a importanței sale ca element esențial în menținerea identității naționale, atât în țară, cât și în rândul comunităților românești din diaspora.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat „că limba română a fost mereu liantul viu dintre credinţă, cuget şi simţire”.
Trebuie menţionat că Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuție majoră în dezvoltarea limbii române. Bazele limbii literare au fost edificate prin traducerea şi tipărirea cărţilor bisericeşti în limba română pentru „întreaga seminție românească“.
În contextul acestei zile, evidenţiem importanţa pe care Patriarhul Daniel o acordă limbii române în ceea ce priveşte întărirea şi păstrarea identităţii unui popor. Preafericirea Sa a spus că limba este, alături de cultură şi credinţă, unul dintre cele mai importante repere identitare.
Făcând referire la diaspora română, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat faptul că „Biserica devine locul unde românii își păstrează adevărata identitate spirituală”.
Patriarhul României consideră oficierea Liturghiei în limba maternă drept „un factor de unificare spirituală naţională, de dezvoltare a identității şi conștiinței naționale şi a culturii românești”.
De asemenea, Patriarhul Daniel a spus că limba română „devine tot mai mult o punte de legătură între diaspora şi ţara-mamă, dar şi o contribuţie distinctă a românilor la patrimoniul spiritual european, care se afirmă azi ca bogăţie multilingvistică şi multiculturală”.
Patriarhul a subliniat adesea atenţia deosebită acordată de Biserica neamului românesc limbii vorbite de poporul dreptcredincios, şi a menţionat că instituţia eclesială a făcut din limba noastră maternă „veșmânt viu al învățăturilor de credință și al cultului liturgic”.
„Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu, să reverse în inimile şi în cugetele noilor generaţii de români bucuria de a citi, asculta, vorbi şi cultiva limba română, aceasta fiind prima dovadă a unităţii noastre de credinţă şi cultură, de cuget şi simţire”, a transmis Patriarhul Daniel.
Foto credit: Basilica.ro