Pelerinaj organizat de Biroul de catehizare a rromilor
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Părintele Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Biroului Eparhial de Catehizare a rromilor din Arhiepiscopia Râmnicului, a organizat duminică, 15 octombrie, un pelerinaj la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, cu închinare la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. În cadrul acestui pelerinaj, credincioşii au fost binecuvântați de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
„Pelerinajul constituie unul dintre principalele mijloace de apropiere a omului de Biserică, împlinind, într-un anume mod, nevoia de căutare a valorilor credinței, de cunoaștere a experiențelor duhovnicești a sfinților, dar și a modalităților de fixare a acestora în cadrul comunităților prin lucrarea lui Dumnezeu și a sfinților”, a subliniat Părintele Nicolae Dorin Buda.