Eşti aici

Părintele Mircea Păcurariu – Un mare dar pentru Biserica noastră

31 Iulie 2017 / Comunicate de Presă

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la aniversarea a 85 de ani de viață a Părintelui Profesor Academician Mircea Păcurariu:

La aniversarea a 85 de ani de viață, Părintele Profesor Academician Mircea Păcurariu este perceput spiritual ca un mare dar al lui Dumnezeu pentru Biserica Ortodoxă Română, tocmai pentru că sfinția sa a înmulțit darurile primite de la Dumnezeu şi le-a pus în slujba Bisericii, fiind astăzi o vie şi intensă conștiință de slujire eclesială, un specialist de renume în Istoria Bisericii Ortodoxe Române, un promotor erudit şi pasionat al spiritualității ortodoxe în ţară şi în contactele cu istorici şi teologi din străinătate.

Părintele Profesor Academician Mircea Păcurariu s-a născut la 30 iulie 1932, în străvechiul ținut al Hunedoarei, într-o familie de preoţi. A urmat școala primară la Orăștie şi Deva, apoi Liceul Teoretic „Decebal” din Deva. Timp de un an a frecventat cursurile Facultății de Istorie a Universității din Cluj (1951-1952), pe care a fost nevoit să le întrerupă, ca urmare a unei exmatriculări dictate din „rațiuni politice”.

Între anii 1952 şi 1956 a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu; apoi cursuri de doctorat, specialitatea Istoria Bisericii Ortodoxe Române, la Institutul Teologic din București (1956-1959), primind titlul de doctor în teologie, în anul 1968, cu teza „Legăturile Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania cu Ţara Românească şi Moldova în secolele XV-XVII”. În aprilie 1970 a fost hirotonit diacon, iar un an mai târziu a fost hirotonit preot.

A fost pentru o perioadă profesor la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț (1959-1961), apoi a devenit profesor la Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu, până la pensionare, în anul 2002, de când a rămas profesor emerit. Între anii 1992 şi 2000 a condus Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, în calitate de decan.

A participat la nenumărate întruniri cu caracter istoric în ţară şi peste hotare. A fost preşedinte al „Comisiei de Istorie Eclesiastică Comparată din România” (1997).

Opera sa este vastă şi profundă. Cea mai cunoscută lucrare a sa rămâne tratatul de „Istorie a Bisericii Ortodoxe Române”, în trei volume şi multe ediții. Este cea mai importantă şi completă lucrare de istoriografie bisericească românească editată până în prezent. Totodată, de mare interes se bucură volumul de „Studii de istorie a Bisericii Ortodoxe Române” (2 volume), precum şi „Compendiul de Istoria Bisericii Române”, apărut de asemenea în mai multe ediții, cu tiraje mari, care, pentru valoarea lui academică, a fost tradus în limba germană în anul 1994, în cadrul colecției Oikonomia, fiind, alături de Teologia Dogmatică Ortodoxă a Părintelui Dumitru Stăniloae, singurele lucrări academice de teologie ortodoxă românească, accesibile vorbitorilor acestei limbi. Demne de menționat sunt şi lucrările: „Dicționarul teologilor români”, „Istoria Bisericii din Basarabia” sau „Sfinţi daco-români şi români” (4 ediţii), care aduc de asemenea contribuții istoriografice importante.

O lucrare de suflet a Părintelui Mircea Păcurariu este „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna. O viață închinată Bisericii şi neamului”, dedicată marelui ierarh transilvănean, om erudit şi patriot statornic, care a unit în mod pilduitor mărturisirea credinței ortodoxe cu dezvoltarea culturală şi socială a vieții românilor ortodocși din Transilvania.

Totodată, în opera Părintelui Mircea Păcurariu, întâlnim o intensă preocupare nu numai pentru cercetarea istorică şi activitatea didactică, ci şi pentru viața liturgică, misionară sau pastorală a Bisericii. În acest sens amintim voluminoasa lucrare de „Predici” (trei ediții), care, într-un stil accesibil, clar şi concis, cunoscut deja din lectura lucrărilor sale cu profil istoric, prezintă spiritualitatea ortodoxă biblică, liturgică şi aghiografică, îmbogățită cu date istorice, explicații competente despre locuri, evenimente sau persoane din istoria Bisericii.

Între anii 2008-2010, la solicitarea noastră, Părintele Profesor Mircea Păcurariu a coordonat elaborarea lucrării „Enciclopedia Ortodoxiei Românești”. Realizată împreună cu un grup de tineri colaboratori, această lucrare deosebit de utilă atât pentru teologi, jurnaliști, cât şi pentru toți cei interesați să cunoască istoria şi spiritualitatea Bisericii Ortodoxe Române a apărut la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, în anul 2010, când Biserica noastră a sărbătorit 125 de ani de la recunoașterea Autocefaliei sale (1885) şi 85 de ani de Patriarhat (1925).

De asemenea, Părintele Mircea Păcurariu a publicat la Editura Basilica a Patriarhiei Române lucrarea „Cultura teologică românească”, o noutate între lucrările de acest gen, care reușește să pună în lumină rolul Bisericii Ortodoxe Române şi al slujitorilor ei în crearea limbii literare românești, în promovarea istoriografiei, a lingvisticii, a pedagogiei şi a muzicii, în dezvoltarea învățământului românesc, subliniind contribuția ei substanțială la dezvoltarea spiritualității românești, la modelarea culturii naţionale, valori care astăzi trebuie mai mult cunoscute şi promovate.

O altă lucrare de mare amploare, încredințată spre coordonare Părintelui Profesor Academician Mircea Păcurariu este trilogia dedicată „Monahismului ortodox românesc. Istorie, contribuții şi repertorizare”, elaborată de Patriarhia Română în colaborare cu Academia Română, care își propune o mai bună şi completă cunoaștere a istoriei monahismului ortodox românesc și a contribuției lui la promovarea culturii şi artei românești în toate formele lor de manifestare (caligrafierea de manuscrise, tipărirea de carte bisericească, a lucrărilor cu profil istoric, literar sau de alt gen scrise de monahi, dar şi arhitectură, pictură, iconografie, broderie, muzică etc.). Contribuția monahismului ortodox românesc la cultivarea celor mai importante repere identitare ale poporului român: limbacredința şi cultura, împreună cu aportul substanțial al mănăstirilor la opera social-filantropică a Bisericii, arată rolul considerabil al monahismului în efortul de emancipare națională şi socială românească.

Părintele profesor Mircea Păcurariu a fost distins cu ordinul „Crucea Patriarhală” de către vrednicii noștri înaintași, patriarhii Iustin Moisescu (1977) şi Teoctist Arăpaşu (2002), iar în anul 2009, personal i-am conferit noua „Cruce Patriarhală” – albă, pentru activitatea meritorie îndelungată desfășurată pe tărâm pastoral-misionar, administrativ-bisericesc, didactic-educativ și social-filantropic.

Ca recunoaștere a activității sale de cercetare, la 24 octombrie 1997 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar la 26 noiembrie 2015, a fost declarat membru titular.

Părintele Profesor Mircea Păcurariu a redat istoria Bisericii noastre într-un stil admirabil, făcându-ne contemporani cu evenimente importante şi înaintași vrednici, propunându-ne să trăim istoria Bisericii neamului românesc şi să o înțelegem nu ca pe o simplă înșiruire de fapte şi date, ci ca pe o luptă motivată de credinţă puternică şi de idealuri sfinte. De aceea el a redat istoria Bisericii ca efort de împlinire a unor idealuri, adesea într-un context potrivnic al patimilor omenești, individuale sau colective, dar peste toate acestea afirmându-se lucrarea harului dumnezeiesc în viața poporului român. În percepția Părintelui Profesor Mircea Păcurariu, la fel ca la vechii cronicari, istoria poporului român ortodox nu se explică totdeauna prin legea cauzei şi a efectului, prin logica istorică, ci mai ales prin ajutorul şi lucrarea lui Dumnezeu în istorie. De aceea, eliberarea noastră, ca popor, de orice stăpânire străină opresivă a fost trăită ca experiență a tainei Crucii şi Învierii, întru suferință şi speranță, întristare şi bucurie, ca ajutor al lui Dumnezeu în situații limită. De unde atâta putere de jertfă a poporului român? Din credința puternică în Hristos Cel răstignit şi înviat, sădită şi cultivată în sufletele oamenilor, de-a lungul secolelor, de către Biserică, prin lucrarea ei sfântă şi sfințitoare.

Descrierile Părintelui Profesor Mircea Păcurariu conțin o certă putere evocatoare, folosind informații sigure şi argumente lămuritoare. Astfel,  Părintele Profesor Mircea Păcurariu a scris o istorie edificatoare a Bisericii, fiind la curent cu cercetarea recentă despre fapte, evenimente şi oameni care au marcat istoria Bisericii noastre.

Apreciem inițiativa Corpului profesoral al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu de a edita un volum aniversar dedicat Părintelui Profesor Academician Mircea Păcurariu la împlinirea a 85 de ani, pe care îl felicităm pentru modul în care a înmulțit şi cultivat darurile primite de la Dumnezeu, spre folosul Bisericii şi al teologiei românești!

De asemenea, îi dorim mult ajutor de la Dumnezeu în continuarea activității sale rodnice.

Întru mulți ani şi binecuvântați ani, Părinte Profesor Mircea Păcurariu!

 † DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Alte articole despre: