Participanții la Tabăra „Cultură și civilizație românească” au fost premiați de Chiriarhul Râmnicului
Vineri, 14 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a fost prezent în mijlocul tinerilor români din Cernăuți care au participat la Tabăra „Cultură și civilizație românească”, organizată de Arhiepiscopia Râmnicului și Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni.
Alături de Înaltpreasfinția Sa, la sesiunea festivă organizată în sala muzeală a Mănăstirii Hurezi au fost fost prezenți domnul Ministru Secretar de Stat Nicolae Brînzea, directorul Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni, Părintele Consilier Cristian Bănuță și doamna Svetlana Preoteasa, coordonatorii taberei, Maica Stareță Ambrozia, stareța Mănăstirii Hurezi, și oameni de cultură.
În cadrul festivității, prin manifestările culturale ale tinerilor din Cernăuți și ale tinerilor din Parohia Foleștii de Sus, cât și prin mesajele organizatorilor, a fost subliniat rolul taberelor culturale în păstrarea identității românești a comunităților din afara granițelor statului român.
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, în cuvântul de binecuvântare adresat participanților la festivitate, a arătat că „dragostea față de Dumnezeu mărturisită de Sfântul Constantin Brâcoveanu și de către toți voievozii români s-a manifestat atât în ctitorirea de mănăstiri și lăcașuri sfinte dar și în apărarea conștiinței unității de neam care nu a avut loc doar pe câmpurile de luptă ci și prin impunerea limbii române în cancelariile domnești, prin sprijinirea tipăririi cărților bisericești în limba poporului și prin întreaga activitate culturală pe care au desfășurat-o. Vă felicităm pentru că ați ales să participați la tabăra organizată la Mănăstirea Hurezi din ținutul Olteniei de sub munte și pentru faptul că în aceste zile v-ați arătat dornici de a vizita mănăstirile și instituțiile de cultură din Arhiepiscopia Râmnicului”, a încheiat Chiriarhul Râmnicului.
Domnul Ministru Secretar de Stat Nicolae Brînzea a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru sprijinul acordat Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni în promovarea și păstrarea conștiinței românești în comunităților românești din Cernăuți, subliiniind totodată și rolul portului popular și al cântecelor populare și istorice în acest demers.
La finalul festivității de încheiere a taberei, Înaltpreasfinția Sa a oferit copiilor și însoțitorilor acestora diplome de participare și daruri.