Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim la Catedrala Arhiepiscopală

În cuvântul de învățătură împărtășit celor prezenți, Părintele Arhiepiscop a arătat că „Duminica aceasta  este duminica în care s-au încheiat cele patruzeci de zile de post, un post pe care fiecare dintre noi l-am cinstit pentru pomenirea săptămânii care urmează și care poartă numele de Săptămâna Pătimirii lui Iisus.

Sărbătoarea aceasta începe, așa cum am văzut, printr-un pelerinaj, o călătorie care ne aduce aminte de călătoria pe care Mântuitorul Hristos a făcut-o dintr-un sătuc, Betania, unde locuiau Lazăr și cele două surori ale sale, Marta și Maria. Aceste femei cu viață sfântă L-au căutat pe Mântuitorul cu câteva zile înainte și I-au zis: Doamne, vino, căci prietenul Tău, Lazăr, este foarte bolnav și aproape pe moarte.

Mântuitorul însă a zăbovit. Nu s-a dus imediat. Desigur, ucenicii s-au mirat, însă aceasta s-a întâmplat pentru a se arăta slava lui Dumnezeu. Înviase Mântuitorul pe fiica lui Iair și pe fiul văduvei din Nain, iar acum, când a ajuns acasă la prietenul său, Lazăr, acesta nu mai era, pentru că deja îl înmormântaseră.

Deși trecuseră patru zile de când murise Lazăr, Mântuitorul a cerut să fie dus la mormântul său, iar când a ajuns acolo, însoțit de mulțime, a poruncit să se desfacă piatra de la ușa mormântului, cu toate că surorile lui Lazăr Îi spuneau: „Doamne, de patru zile a murit și a început să miroase”. El însă le spune: „Lazăr n-a murit”.

Ele, care cunoșteau Evanghelia propovăduită de Iisus Hristos, I-au răspuns: „Da, Doamne, știm că n-a murit și că va învia atunci când Dumnezeu va învia, la sfârșitul timpului”.

Ajungând la mormânt, Mântuitorul a strigat: „Lazăre, vino afară!”. Acesta a ieșit din mormânt, așa cum era, cu giulgiurile înfășurate, iar toată lumea a început să-L slăvească pe Iisus. Este pentru prima oară când Mântuitorul nu mai poruncește să nu se spună minunea pe care a săvârșit-o, întrucât urma să fie răstignit. De trei ori a vestit Mântuitorul răstignirea Sa. Când Se afla încă în casa lui Lazăr, cel înviat, Maria, sora lui Lazăr, a luat un vas cu mir de mult preț și a uns picioarele Lui, pentru că așa poruncea Legea lui Moise, ca atunci când ai oaspete, să-i dai apă ca să-și spele picioarele și să se spele pe mâini. Ea însă a uns picioarele Mântuitorului cu mir de nard și le-a șters cu părul capului ei. Iuda Iscarioteanul, cel care avea să-L vândă, a început să ridice glas de mustrare, spunând: „De ce nu s-a vândut acest mir, și banii să-i dăm săracilor?”.  Însă, așa cum arată evanghelistul Marcu, Iuda era otrăvit de această patimă a iubirii de arginți, pentru că el lua din bunurile pe care le primea, lua din banii care se găseau în punga aceea. Mântuitorul îi răspunde că „pentru îngroparea Mea, acestea s-au făcut”. Nu înțelegeau ucenicii Lui. Apostolii erau bulversați. Mântuitorul le spusese că El va pătimi și le spunea că va învia, însă mintea lor nu putea să priceapă.

A poruncit lui Ioan, ucenicul cel mai apropiat, să meargă într-un sat, de lângă Betania, care se numea Betfabia, și de acolo să ia un mânz care nu mai fusese legat niciodată. Pe acel mânz a plecat Mântuitorul către Ierusalim. Mulțime multă de popor Îl însoțea pentru că se dusese vorba și toți auziseră că Mântuitorul înviase un mort care patru zile stătuse în mormânt.

 Mântuitorul a ajuns la poarta Ierusalimului, și tot Ierusalimul a ieșit ca să-L vadă și să strige, să aducă slavă înaintea Lui: „Osana, Fiul lui David, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!”. Deși aceștia Îl recunosc, peste câteva zile vor fi condamnați înaintea lui Dumnezeu, atunci când vor striga: „Răstignește-L!, Răstignește-L!”.

 Copiii erau urcați în copaci, oamenii și-au așezat hainele lor pentru ca Mântuitorul să pășească peste ele, și faptul că El a intrat călare în Ierusalim arată împlinirea unei proorocii din Vechiul Testament, și mai ales faptul că a intrat ca un împărat al lumii acesteia, dar mai ales a împărăției pe care a propovăduit-o în Evanghelia Sa, împărăția cerurilor.

(...) Începe săptămâna cea mai sfântă din anul bisericesc, o săptămână în care Iisus Hristos ne cheamă să fim alături de El. În această zi am venit să luăm ramuri de finic sau de salcie care simbolizează deopotrivă Învierea lui Hristos, dar și nădejdea noastră a învierii celei de obște.

 Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca această bucurie a Intrării Domnului în Ierusalim să fie și bucuria noastră, ca să-L primim pe Mântuitorul în Ierusalimul inimilor noastre, iar bucuria aceasta să fie desăvârșită peste o săptămână, atunci când vom cânta cu toții „Învierea lui Hristos”, a transmis Înaltpreasfinția Sa.

La finalul slujbei, Chiriarhul Râmnicului a citit rugăciunea de binecuvântare a ramurilor de salcie, pe care le-a sfințit și le-a împărțit preoților și credincioșilor.