Sfințirea Paraclisului Mănăstirii Sfântul Gheorghe - Suiești
Duminică, 4 decembrie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit slujba de sfințire a Paraclisului Mănăstirii Sfântul Mc. Gheorghe – Suiești, cu hramul Sfântul Mucenic Lucian din Dobrogea. Alături de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie s-a aflat și Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Mănăstirea Sfântul Mc. Gheorghe – Suiești a fost ridicată în satul natal al patriarhului Justinian Marina, întru pomenirea sa veșnică, ca loc de nevoință și folos duhovnicesc al viețuitorilor, ctitor fiind familia Lucian și Elena Zmaranda împreună cu copiii Andreea, Ana și Mihai. Piatra de temelie a noii mănăstiri a fost așezată, în prezența ctitorilor și a obștii monahale, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie la 20 iulie 2015.
Pentru slujba de sfințire, paraclisul a fost înzestrat cu toate odoarele liturgice necesare cultului, catapeteasmă și mobilier nou.
În cuvântul de învățătură împărtășit obștii monahale, ctitorilor și credincioșilor care au participat la sărbătoare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a subliniat că momentul sfințirii paraclisului mănăstirii reprezintă un moment de bucurie pentru „părinții care viețuiesc în mănăstirea aceasta dar și pentru toți pelerinii care vor participa la slujbele săvârșite spre cinstirea ocrotitorilor, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Mucenic Lucian din Dobrogea, și spre pomenire Patriarhului Justinian Marina, cel care a fost un stâlp de rezistență împotriva regimului comunist. Patriarhul Justinian a fost el însuși ctitor în satul natal prin aducerea unei biserici de lemn, din Ardeal, și pe care a așezat-o peste mormintele părinților săi”.
Totodată, Părintele Arhiepiscop a tâlcuit și pericopa evanghelică a zilei, Tămăduirea femeii gârbove, evidențiind faptul că „aceasta, gârbovă fiind, nu putea să-și ridice ochii către cer, însă, mergând la templu, se ruga la Dumnezeu pentru a o vindeca de suferințele pe care le avea.
Deși era zi de sâmbătă, întâlnind-o, Mântuitorul s-a aplecat cu milă către ea și a dezlegat-o de neputința ei. Întrucât femeia suferea din cauza păcatelor ei, Mântuitorul Iisus Hristos o dezleagă de toată legătura pusă asupra ei de către vrăjmaș.
Unul dintre cei care conduceau templul, un fariseu, s-a mâniat și, mergând în fața poporului, L-a mustrat pe Mântuitorul pentru minunea săvârșită: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei!
Domnul însă i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei?
Fariseul, având sufletul împietrit, nu putea descoperi în lucrarea tămăduitoare a Mântuitorului Iisus Hristos iubirea nemărginită a lui Dumnezeu față de oameni. Fariseul a rămas fără cuvânt de îndreptățire, iar mulțimile care s-au împărtășit de minune s-au bucurat. Slava și măreția acestei lucrări a dat răspunsul fiecărei căutări și îndoieli a celor ce-L caută cu inimă curată”, a subliniat Părintele Arhiepiscop.
La final, în semn de prețuire pentru lucrarea ctitoricească săvârșită, Înaltpreasfinția Sa a acordat ctitorilor Gramata de vrednicie, iar celorlalți binefăcători ai noii mănăstiri Diploma de vrednicie „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul”.
Ansamblul monahal al Sfintei Mănăstiri „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Suiești” este o replică arhitecturală a Schitului Maicilor din București, mănăstire construită în anul 1726, în stil brâncovenesc, și reparată integral, între anii 1955-1958, prin purtarea de grijă a Patriarhului Justinian. Schitul Maicilor s-a aflat inițial pe Dealul Spirii, pe locul unde se află astăzi Palatul Parlamentului (Casa Poporului). În anul 1982, clădirile înconjurătoare ale Schitului Maicilor au fost demolate de autoritățile comuniste, iar biserica a fost translată pe o distanță de 245 de metri, aflându-se astăzi pe strada Mitropolit Antim Ivireanul, la mică distanță de Mănăstirea Antim.