Iisus Hristos - Lumina care luminează tuturor

Preacuviosului cin monahal, preacucernicului cler și preaiubiților credincioși din cuprinsul Arhiepiscopiei Râmnicului,

Har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh,

iar de la noi părintești binecuvântări!

Hristos a înviat!

Preacuvioși și preacucernici părinți,      

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Astăzi, Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, a luminat toate prin Învierea Sa. Învierea Domnului a umplut de lumină nu doar cerul și pământul, ci și iadul și pe toți cei ținuți în legăturile morții cu nădejdea învierii, prin coborârea Lui în iad: „Acum toate s-au umplut de lumină: și cerul și pământul și cele dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos” (Canonul Învierii, Cântarea a treia).  Prin Învierea Sa, Hristos Domnul a despărţit din nou lumina de întuneric, ca la creație,  a luminat din nou lumea, ne-a dat din nou lumina cunoştinţei şi lumina vieţii: „Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm! Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruință” (Canonul Învierii, Cântarea întâi).

Învierea Mântuitorului Hristos este cel mai important eveniment al istoriei omenirii, ce a deschis o nouă perspectivă vieții omului, însă, dacă considerăm Învierea ca un simplu eveniment istoric, biografic al Mântuitorului Hristos, suntem departe de învățătura Bisericii noastre. Teologia patristică subliniază faptul că Învierea, păstrându-și caracterul istoric, realitatea sa de necontestat petrecută în viața Mântuitorului, este un eveniment ontologic, ce aduce nu doar o nouă perspectivă, ci o prefacere reală firii omului. Învierea Mântuitorului a însemnat înnoirea firii omului și trăirea realității eshatologice. Sfântul Grigorie Palama, teologul luminii dumnezeiești accentuează acest lucru, spunând: „Învierea Domnului este înnoirea firii omenești și plăsmuirea din nou a lui Adam cel dintâi, care fusese înghițit de moarte prin păcat și reîntors prin moarte în pământul din care a fost plămădit; este întoarcerea omului la viața cea fără de moarte”[1].

Același Sfânt Părinte evidențază întotdeauna legăturile noi pe care Hristos Domnul le-a stabilit între Dumnezeu şi oameni, prin Întruparea, Moartea şi Învierea Sa. Aceste noi legături constau, în mod esenţial, în aceea că omul poate participa haric la viaţa dumnezeiască, poate să ajungă la unirea cu Dumnezeu, într-un cuvânt, se poate îndumnezei, așa cum învățăm și din textul liturgic: „Prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți veșnice” (Canonul Învierii, Cântarea a șaptea).

 Îndumnezeirea fiinţei umane, începută încă din viaţa aceasta, devine completă şi ireversibilă în veacul viitor. Deplina descoperire şi manifestare finală a comuniunii reale a lui Dumnezeu cu oamenii, care a început în veacul acesta, nu se va sfârşi decât la învierea lor în slavă şi înălţarea la cer: „[Mântuitorul Hristos] Îşi arată şi pe faţă puterea Lui atotputernică învingând moartea cu trupul şi înviind a treia zi din morţi, urcându-Se la cer şi şezând de-a dreapta Tatălui, împreună cu acest trup pe care l-a purtat pentru noi şi în care a murit, încredinţându-ne astfel învierea din morţi, restaurarea în ceruri şi moştenirea Împărăţiei, în cazul în care şi noi, imitându-L, după putinţă, vom birui cu dreptate pe începătorul păcatului”[2]. La fel cum Mântuitorul Hristos, înviat din morţi, a intrat în slava Tatălui şi credincioşii vor învia cu El în slavă şi vor ajunge la vederea „faţă către faţă”a lui Dumnezeu.

Dreptmăritori creștini,

Întreaga literatură patristică prezintă învățătura Bisericii noastre ca rod al arătării lui Dumnezeu în lume, ca rod al Învierii Mântuitorului, ca Lumină a lumii: ”Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan VIII, 12). Hristos Domnul este prezent în toată viața noastră, de la Botez, conducându-ne pe noi pe toţi spre deplina unire cu El, spre îndumnezeire,  în veșnicie, unde ne vom bucura de veşnica Lui lumină: „Să ne curățim simțirile și să vedem pe Hristos strălucind, cu neapropiată lumină a Învierii. Și, cântându-I cântare de biruință, luminat să-L auzim zicând: Bucurați-vă!” (Canonul Învierii, Cântarea I).

Trupul lui Hristos cel Înviat, care are înlăuntrul Său izvorul luminii, strălucind, Îl luminează duhovnicește pe cel ce crede în El, împărtășindu-se de Trupul Său. Lumina lui Hristos luminează tuturor! Credinciosul care primeşte această lumină a scăpat de întuneric. El dobândește astfel lumina vieţii, așa cum accentuează cântarea bisericească: „Cât este de sfântă, cu adevărat, și întru totul prăznuită această noapte de mântuire și strălucită, mai înainte vestitoare fiind a zilei celei purtătoare de lumină, a Învierii, în care Lumina cea fără de ani din mormânt cu trupul, tuturor a strălucit” (Canonul Învierii, Cântarea a șaptea).

Însă, din păcate, nu toţi primesc această lumină. Cel ce nu urmează pe Hristos, nu are lumina, și implicit nici viața, ci rămâne veșnic în întuneric, adică în moarte[3]. Recunoașterea lui Dumnezeu ca singurul izvor al luminii lumii, ne dezvăluie scopul vieții, unirea noastră cu Persoana Mântuitorului Hristos.

Omul îndumnezeit devine, la rândul lui, lumină a lumii: ”Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei V, 14-16). Omul unit cu Hristos primește lumina lui Dumnezeu și o dă mai departe. Nu luminează de la el însuși, ci lumina lui Hristos devine strălucitoare în el. Nu omul devine izvor al luminii, ci el doar o face să strălucească pentru ceilalți. ”Din singurul Izvor al luminii își primește strălucirea fiecare, după propria măsură”[4].

Sfântul Maxim Mărturisitorul consideră că urmarea lui Hristos este o manifestare de la sine înțeleasă a iubirii credinciosului față de El: ”Cel ce iubește pe Hristos, desigur că Îl și imită după putere”[5]. În acest sens trebuie înțeles și faptul că Hristos Însuși Și-a chemat ucenicii să se învețe din pilda Lui și să își rânduiască viața după aceasta: ”Că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi” (Ioan XIII, 15). După chipul luminii lui Hristos și omul trebuie să se facă lumină lumii. Persoana umană devine astfel răspânditoare de lumină în lume, vestindu-L pe Hristos prin viața sa.

Despre această lumină pe care cei credincioși o primesc în ei, Patriarhul Calist al Constantinopolului afirma: ”Dă-mi darul Tău, Preaîndurate, ca hrană duhovnicească, și Duhul Tău ca băutură. Căci acesta este, fără îndoială, Duh și lumină. Astfel, când lumina se va arăta mai presus de fire în chip negrăit în mine, voi ști cu adevărat că Tu ești cu mine, ca veștmânt al meu, spre viața cea sfântă și fericită”[6]. Credinciosul care dobândește în el lumina, nu o poate ține sub obroc, ci o face cunoscută tuturor, luminând viață.

Iubiți credincioși,

Datoria noastră de a-L vesti pe Hristos Cel Înviat este mai acută astăzi ca niciodată. Lumina pe care am primit-o de la Hristos Domnul să nu o ținem ascunsă, să nu încercăm să o închidem în noi, pentru că, dacă nu o lăsăm să lumineze prin noi și viața aproapelui, dacă nu luminăm cu această lumină și viața semenilor noștri, atunci, cu siguranță, ea se va stinge și în noi. Lumânările pe care le ținem aprinse în mâini, acum la Înviere, simbolizează lumina lui Hristos Cel înviat împărtăşită oamenilor. Însă ca orice dar pe care îl primim de la Dumnezeu, trebuie să îl împărtășim și aproapelui nostru, să ne bucurăm de darurile lui Dumnezeu, dăruind din ele și noi, la rândul nostru, celor ce au nevoie.

Să luminăm în lume cu lumină din lumina Învierii lui Hristos; să încercăm să-l vedem pe aproapele nostru mereu în lumina Învierii lui Hristos. Întotdeauna să ne străduim să-L vedem pe Hristos cel înviat în aproapele nostru și să ne purtăm cu fiecare ca și cum ne-am întâlni cu Hristos Domnul. Să fim mai milostivi ca și Dumnezeu să se milostivească asupra noastră! Să fim mai buni ca și Dumnezeu să-și reverse tot mai mult bunătatea Sa peste noi! Să încercăm tot mai mult să tindem către sfințenie, ca Însuși Dumnezeu, izvorul sfințeniei, să se pogoare asupra noastră!

Lipsa luminii Învierii Domnului din viața noastră face ca pe zi ce trece să ne îndepărtăm tot mai mult de semenii noștri, să rămânem tot mai mult închiși în întunericul egoismului nostru. Nu mai este timp de pierdut, nu mai avem timp de trândăvie, ci cu toată puterea noastră trebuie să ne împărtășim acum de lumina Învierii. Părintele Cleopa povestește că fratele său, „Părintele Galaction Ilie din Mănăstirea Sihăstria, fiind mulți ani păstor de oi, umbla cu oile mănăstirii prin toate poienile de munte dintre Sihăstria și  Sihla. De aceea era cunoscut de mulți călugări sihaștri din partea locului. Mergând cu oile pe munte, a întâlnit un sihastru sfânt pe care îl cunoștea și l-a întrebat: - Spune-mi părinte, când va fi sfârșitul lumii? Iar cuviosul sihastru, oftând din inimă, a răspuns: - Părinte Galaction, știi când va fi sfârșitul lumii? Când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin! Adică, atunci când nu va mai fi dragoste și înțelegere creștinească între frați, între rude, între creștini și între popoare! Atunci când nu se vor mai iubi oamenii deloc, cu adevărat, va fi sfârșitul lumii. Căci fără iubire și fără Dumnezeu nu pot să mai trăiască oamenii pe pământ!”[7]. Să facem tot ce putem ca lumina învierii lui Hristos să dăinuiască tot mai mult în sufletele noastre și astfel să fie tot mai prezentă și în lumea noastră.

Amma Sinclitichia atrăgea atenția cu putere, în vremea ei, despre nepăsarea noastră de mântuire, iar avertismentul ei este astăzi cu mult mai actual: „Copii, toți vrem să ne mântuim, dar din pricina nepăsării noastre ne îndepărtăm de mântuire”[8]. Din pricina nepăsării noastre pierdem lumina lui Hristos. Din pricina nepăsării noastre Îl pierdem pe Hristos Însuși din inima și sufletul nostru și ne îndepărtăm tot mai mult și de aproapele. Mai mult decât atât, din pricina nepăsării noastre, ne pierdem pe noi înșine.

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Fiecare avem datoria să lucrăm tot mai mult la sădirea luminii lui Hristos în sufletele celor de lângă noi. Suntem datori cu mai multă rugăciune. Acum, în zilele acestea tulburi, în care se află omenirea, trebuie se ne rugăm cu mult mai mult, să ne rugăm necontenit unii pentru alții, iar lucrarea noastră de rugăciune se va vedea și în sufletul nostru, dar și în al acelora pentru care ne rugăm.

Orice credincios are  datoria de a-L vesti pe Hristos prin faptele sale, mai întâi în familia sa și apoi tuturor celor de lângă el. Din orice faptă, din orice gest al nostru, din orice gând al fiecăruia să se vadă Hristos și lumina Lui dăinuind în noi. Să ne asumăm responsabilitatea fiecare acolo unde suntem.

Să înmulțim faptele noastre de milostenie pentru că lumea de astăzi are tot mai multă nevoie de iubire, de revărsarea dragostei dumnezeiești și prin noi, prin fiecare. Să Îl vedem mereu pe Hristos prezent în aproapele nostru și să ne purtăm cu semenii noștri ca și cu Hristos Însuși, așa cum zice cuvântul scripturistic: „Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei XXV, 40).

Iubiți părinți, dreptslăvitori creştini, vă reamintim că în ziua de 15 mai, în Duminica a treia după Paști, a Mironosițelor, prăznuim Aducerea Sfintelor Moaște ale Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Arhiepiscopul Râmnicului, în Mitropolia Olteniei, sărbătoare ce are o însemnătate deosebită pentru Arhiepiscopia noastră, și vă aşteptăm să veniți pentru a ne ruga împreună Sfântului Ierarh Calinic, ocrotitorul Arhiepiscopiei Râmnicului, ca acesta să mijlocească pentru noi înaintea tronului Preasfintei Treimi.

Ne rugăm ca Sfânta Săbătoare a Învierii Domnului Hristos să aducă în casele și sufletele frățiilor voastre tot mai multă lumină, pace și bucurie, și să reverse harul Său cel bogat asupra noastră a tuturor!

Hristos a înviat!

Al vostru al tuturor, de tot binele voitor şi către Hristos Domnul, Cel Înviat din morți, rugător,

† VARSANUFIE

Arhiepiscopul Râmnicului

Dată în Reședința Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, la Praznicul Învierii Domnului, din Anul mântuirii 2016.

Notă: Preacucernicii și Preacuvioșii Părinți din Arhiepiscopia Râmnicului vor citi această PASTORALĂ în bisericile parohiale sau mănăstirești la Sfânta Liturghie a Învierii Domnului, iar la filiale a doua zi.