Întâlnirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar Râmnicu-Vâlcea Nord
La Parohia Sfântul Gheorghe-Nord din Râmnicu-Valcea, a avut loc în ziua de 5 aprilie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, întâlnirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar Râmnicu-Vâlcea Nord.
Întrunirea a debutat cu săvârşirea slujbei de Te-Deum de către un sobor de preoţi. Lucrările cercului au continuat cu dezbaterea temei susţinută de preotul paroh Neagoe Gabriel Vasile, intitulată Educaţia religios-morală a tineretului creştin ortodox în contextul actual, parte integrantă a misiunii Bisericii, unde s-a menţionat: "Credinţa în Dumnezeu este cea mai mare zestre spirituală pe care familia, Biserica, şcoala şi comunitatea o pot transmite copiilor pentru că ea îi ajută pe tineri să facă deosebire între valori eterne şi valori efemere şi le formează personalitatea, învăţându-i să cultive bunătatea şi omenia, iubirea de Dumnezeu şi de semeni, recunoştinţa faţă de generaţiile trecute şi responsabilitatea faţă de prezent şi de viitor. "
La finalul lucrărilor, Pr. Protoiereu Dinca Ion a mulţumit membrilor cercului pentru participare şi a supus atenţiei o serie de probleme administrative.