Spectacolul creștin „URMA PAȘILOR TĂI…”
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, luni, 3 decembrie 2018, începând cu ora 19.00, la Teatrul Anton Pann din Râmnicu-Vâlcea va avea loc Spectacolul creștin „URMA PAȘILOR TĂI…”.
URMA PAȘILOR TĂI… este adaptare după jurnalul de călătorie în Țara Sfântă al Olgăi Greceanu, „Pe urma pașilor Tăi, Iisuse…” în distribuția actorilor: Vitalie Bantaş, Amalia Ciolan, Afrodita Androne, Ana Maria Bercu, Liliana Pană, Maria Radu, Eliza Bercu-Bodeanu, în regia doamnei Eliza Bercu-Bodeanu, având coregraf pe Arcadie Rusu.
Spectacolul are în primul rând meritul de a aduce în prim plan, adică în circuitul de valori creştine de azi, remarcabilul text de meditaţie la Patimile Domnului al pictoriţei interbelice Olga Greceanu, scris prin 1933 cu ocazia unui pelerinaj la Locurile Sfinte, dar redescoperit şi publicat abia în 2008, de Iuliana Mateescu la Editura Idaco.
Inspirat de jurnalul de pelerin al Olgăi Greceanu, spectacolul religios Urma paşilor Tăi…este o operă de adâncă meditație, menită să deschidă mințile și sufletele tuturor acelora care văd în învățătura creștină Calea, Adevărul și Viața. Pe măsură ce parcurg ținuturile biblice, personajele capătă convingerea că Mântuitorul Lumii nu este un simplu personaj de legendă, ci întruparea lui Dumnezeu pe pământ.