Seară duhovnicească la Râmnic, cu părintele Pantelimon de la Oașa

Organizat cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Varsanufie, în cadrul activităților cu tinerii desfășurate în Arhiepiscopia Râmnicului, evenimentul a oferit unui public numeros o conferință duhovnicească susținută de părintele Ieromonah Pantelimon Șușnea de la Mănăstirea Oașa din județul Alba.

Absolvent de Belle Arte, pictor de icoane şi fotograf, părintele Pantelimon s-a retras din lume la poalele Munţilor Şureanu, unde trăieşte întâlnirea cu Dumnezeu. Întrucât are și darul cuvântului tămăduitor, susținând numeroase conferințele adresate tinerilor, în licee și facultăți din țară, prezența părintelui în mijlocul tinerilor vâlceni în vremea postului s-a dovedit de un real folos duhovnicesc.

Seara a fost îmbogățită cu prezența Corului Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea, care a interpretat mai multe cântări de factură bizantină și armonică, sub bagheta părintelui director Arhid. Dr. Codruț Dumitru Scurtu.

După interpretarea primelor cântări bisericești a urmat o scurtă prezentare video a Mănăstirii Oașa, în cadrul căreia s-a accentuat misiunea acestui loc binecuvântat de Dumnezeu în viața tinerilor, care îi trec pragul în număr tot mai mare, mai ales în cadrul taberelor de vară și iarnă, în căutare de înțelegere și sens.

A urmat apoi conferința propriu-zisă, în care părintele Pantelimon a pus în inima celor prezenți gânduri și învățături drepte, ca îndemnuri spre cunoașterea adevărată a lui Dumnezeu și spre slujirea jertfelnică a aproapelui.

În sală fiind prezent un public numeros și variat, cuvântul părintelui s-a adresat în special sufletului, a cărui vârstă nu este condiționată de anii trupului, drept pentru care fiecare s-a regăsit pe sine în cele auzite. Viața în Hristos este o cale care-l duce pe om de la bătrânețe spre tinerețe și de la moarte spre viață. Viața în Biserică îi dă omului tinerețea ca mod de a fi, ca stare permanentă și ca promisune veșnică. Pe de altă parte, păcatul îl condamnă pe om la o îmbătrânire a sufletului. Omul care se hrănește din tradiția și credința Bisericii îmbătrânește frumos, rămânând tânăr până la sfârșitul vieții, pe când omul care se alimentează din necredință și dintr-o gândire materialistă îmbătrânește în sufletul său indiferent de vârsta trupului, a precizat părinte.

Faptele noastre, ca manifestare concretă a credinței, trebuie să fie întocmai potrivite cu idealul nostru, cu viața pe care noi dorim să o trăim, precum a spus părintele: M-am gândit la un principiu pe care l-a enunțat părintele Teofil Părăian, și anume: Ce faci te face! Lucrurile pe care le faci intră în componența ta și te modelează. Orice faci, începând de la gând, de la faptă, de la cuvânt, intră în componența ta și te modelează. Și atunci am început să gandesc acel principiu invers. Dacă eu am un ideal de devenire, ce fapte ar trebui să fac în sensul împlinirii acelui ideal?! Dacă vrei să fii creștin adevărat, fă întocmai faptele unui creștin adevărat, iar faptele te vor face pe tine într-adevăr trăitor al credinței tale.

Viața creștină autentică nu este monotonă. Ea implică o noutate permanentă, iar această noutate vine din harul Duhului Sfânt, care pe toate le împlinește și le înnoiește. Tot timpul să aduci o noutate în viața ta și când zic noutate nu mă refer la diversitate, care este cumva o noutate răsturnată pe orizontala existenței, ci la noutate ca înnoire, ca aprofundare, ca esențializare a ta. Trebuie să pătrunzi tot mai profund în tine, să activezi tot mai mult potențialul din tine, potențial care este latent.(...)

Noi nici nu știm care este măsura omului. Trăim cu o conștiință a unei măsuri foarte chircite a omului. Noi singuri ne punem limite pentru că nu avem curajul să gândim mai mult. Oamenii nu mai știu care este măsura umanității. Când S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu, prin viața și cuvintele Sale, El ne-a revelat ce este Dumnezeu, dar și ce este omul, și care este măsura omului.

Eu zic că viața trebuie recuperată. Să îți recuperezi propria gândire, propria identitate, să gândești în termenii tăi, să te întrebi cine ești? Să ai o opinie care să fie a ta, nu să îți fie indusă din mediul în care trăiești. Eu, când am mers la biserică, fiind tânăr, nu am mers pentru că îmi plăcea la biserică. Aveam aceeași reacție de repulsie față de ritualism și instituție. Am mers la biserică nu de voie, ci de nevoie, pentru că mă simțeam murdar sufletește și simțeam că în biserică e o putere curată. Mergeam la slujbă și nu știam ce slujbă este, dar simțeam că este un loc care mă cheamă.

Oamenii cred că, pentru a deveni mai profunzi, trebuie să facă alte lucruri, să ducă un altfel de viață. Noi zicem că nu trebuie să duci un altfel de viață, ci trebuie să duci altfel aceeași viață; să faci altfel lucrurile pe care le faci. Omul se sfințește nu numai prin rugăciune, ci și prin tot ceea ce face; prin felul în care merge, prin felul în care se comportă în trafic, prin felul în care se comportă la serviciu, în relația cu ceilalți oameni. Toate trebuie să ajungă să devină o rugaciune, a spus părintele Ieromonah Pantelimon.

Necazurile nu implică în mod obligatoriu nefericirea. Titlul conferinței, și anume Pe toate Le-ai umplut de bucurie..., fragment din rugăciunea la icoana Domnului nostru Iisus Hristos, arată tocmai taina fericirii, care este cu putință în toată vremea, cât timp nu ne îndepărtăm de Dumnezeu și ne purtăm cu încredere în El crucea vieții. În acest sens, părintele a afirmat: Nu trebuie să îți dorești să fii în fiecare moment fericit, cred mai degrabă că este vorba de o neînțelegere a omului în raport cu ce este bine pentru el și cu ce nu este bine. Omul consideră că, dacă are o problemă, este nefericit. Dar nu problema îl face nefericit, ci frica de ea. Domnul Hristos nu ne învață să fugim de greutăți, nici nu ne scapă de unele probleme exterioare, ci exorcizează frica de ele. Iar când nu îți mai este frică de ele, atunci ești deasupra lor. Oamenii își gândesc fericirea ca absență a tuturor problemelor din viața lor, iar când apare o problemă, ei încearcă să o elimine, nu să o rezolve. Eu traduc fericirea în sentimentul de împlinire.

Ca om de artă, pictor și iconar, părintele Pantelimon a abordat și dimensiunea duhovnicească a frumuseții, zicând: Oamenii, în ziua de astăzi, nu știu să mai recupereze frumosul. Aș putea spune că frumosul este o sursă a fericire, dar când mă refer la frumos, mă refer într-un sens mult mai amplu. Și un comportament este frumos. Frumusețea nu este altceva decât conștiința că există, dincolo de lumea aceasta, ceva mai frumos și că lumea aceasta oglindește o altă realitate.

Întrucât în această săptămână s-au desfășurat și activitățile prilejuite de Școala altfel, între cuvântul rostit de părintele Pantelimon și momentul rezervat întrebărilor adresate din sală, părintele director Arhid. Codruț Dumitru Scurtu, dirijorul corului Seminarului Teologic din Râmnic, a prezentat o lecție deschisă de muzică bizantină și semnele chieronomice, în scopul cunoașterii modului de comunicare dintre dirijor și cor.

Evenimentul s-a încheiat cu un dialog între părintele Ieromonah Pantelimon și tinerii din sală, care i-au adresat numeroase întrebări. Răspunsurile, adevărate picături de înțelepciune, au fost ascultate cu mult interes de cei care au jertfit mai bine de trei ceasuri din săptămâna a șasea a Postului Mare, în vederea pregătirii lor pentru marele praznic al Învierii Domnului.