Bucuria colindelor a răsunat la Biserica „Înălțarea Domnului” din cartierul Ostroveni
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, duminică, 22 decembrie, la Biserica „Înălțarea Domnului” din cartierul Ostroveni al municipiului Râmnicu Vâlcea a avut loc cel de-al patrulea concert de colinde organizat de Arhiepiscopia Râmnicului în acest an.
Concertul a fost susținut de Corala „Sfântul Antim Ivireanul” a Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu Vâlcea și Corul de copii „Cantus”, dirijate de prof. Cristian Marian Stroe.
În cadrul concertului au fost interpretate colinde românești aranjamente pentru cor pe voci egale, dar și piese tradiționale, cântate împreună cu cei care au participat la eveniment.