Eşti aici

Arhiepiscopia Râmnicului oferă iubitorilor de cultură și spiritualitate patru concerte de colinde

29 Noiembrie / Cultural

Cu binecuvântarea și la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, în luna decembrie, Arhiepiscopia Râmnicului organizează patru concerte de colinde.

Taina Nașterii Fiului lui Dumnezeu va fi vestită de Oana Sârbu și tenorul Andrei Lazăr, Ana Nuță, baritonul Alexandru Constantin și Corurile „Benedictus”, „Cantus Domini”, „Martyria” și „Sfântul Antim Ivireanul”.

Evenimentele vor debuta pe scena Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, miercuri, 4 decembrie, de la ora 18.00, în cadrul Concertului „Hristos Se naște, măriți-L!”, susținut de Corul „Benedictus” cu participarea protopsaltei Ana Nuță.

Joi, 12 decembrie, la Sala Sindicatelor din Râmnicu Vâlcea va avea loc cea de-a zecea ediție a Concertului Extraordinar „Colindăm, Domnului, colind”, în cadrul căruia bucuria colindelor va fi împărtășită de Oana Sîrbu și tenorul Andrei Lazăr de la Opera Națională din București, alături de Corul „Cantus Domini”, sub bagheta Arhid. Răzvan Constantin Ștefan.

Luni, 16 decembrie, la Sala Consiliului Județean Vâlcea va avea loc Concertul „Glasuri din Betleem” al Corului „Martyria” al Arhiepiscopiei Râmnicului, cu participarea extraordinară a baritonului Alexandru Constantin de la Opera Națională din București.

Duminică, 22 decembrie, la Biserica „Înălțarea Domnului” din cartierul Ostroveni va avea loc Concertul „Mare-i seara de-astă seară!”, susținut de către Corala „Sfântul Antim Ivireanul” a Catedralei Arhiepiscopale, sub bagheta Prof. Cristian Marian Stroe.

Concertele reprezintă darul Arhiepiscopiei Râmnicului pentru iubitorii de cultură și spiritualitate, iar, pentru buna organizare a acestora, accesul se va face pe bază de invitație ce va fi obținută de la Sectorul Cultural sau la telefon 0749853381.

Alte articole despre: