Ziua Culturii Naționale sărbătorită în școlile vâlcene
Luni, 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, elevii școlilor vâlcene, alături de cadrele didactice au adus un omagiu poetului „nepereche” Mihail Eminescu.
Poetul Mihail Eminescu a fost omagiat la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, la împlinirea a 174 de ani de la nașterea sa. Cu acest prilej, a fost săvârșită slujba de parastas în Catedrala Arhiepiscopală și la statuia poetului din Scuarul Mihail Eminescu, manifestările fiind încheiate de recitalul Coralei „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul”.

Cu binecuvântarea și sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, marți, 9 ianuarie 2024, a avut loc şedinţa anuală a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Râmnicului.
Lucrările au fost precedate de săvârșirea slujbei de Te Deum în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” de către Chiriarhul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.