„Să punem început bun aici mântuirii noastre, ca să o dobândim deplin în Împărăția Cerurilor”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la sfințirea bisericii din Parohia Barza
„Bogatul nemilostiv a îndepărtat din inima sa duhul dragostei și al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, iar prin mâhnire și grăire în deșert s-a făcut părtaș chinurilor veșnice. Totodată, descoperim în chipul smerit al săracului Lazăr bogăția darurilor și a milei Părintelui Ceresc care tămăduiește rănile păcatelor și ale suferinței, înnoiește inima şi stinge cu insuflarea Sa cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă Chipul cel preascump al lui Dumnezeu”, a arătat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 5 noiembrie, în cuvântul împărtășit credincioșilor la Parohia Barza din comuna Budești, unde a târnosit biserica nouă cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului”, „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou”.